Stare de decembrie


Imi e frig. Inchid ochii si suprim tot ce am de zis si zic tot ce nu mai pot sa inghit. Si dau si nu mai iau si cant si strig si…imi e frig.

De-o luna incoace imi tot spun ca o sa distrug ceea ce nu imi da voie sa spun ce vreau sa spun si sa scriu ce simt si-aud. Sunt impiedicata, ametita si-amortita; mainile, picioarele nu le mai simt, parul imi ingheata si o ceata mi se culca pe pupila dreapta si nu mai vad si nu mai simt si scriu fara sa stiu ce zic si aberez si vreau sa incetez, dar ceata se-ndeseste si in fata mi se deschid zeci si zeci de ferestre. La una sunt eu, la alta e el, la cea de-a treia nu mai vad si trag de mine si alerg si cad si ma ridic si ma dezmierd, ma iau in brate, ma sarut, ma mangai si…la cea de-a zecea fereastra e un mut. Da din maini, de par se trage, cheleste in fata mea, incercand sa ma avertizeze de ceea ce se va intampla. Arunc cu-o floare catre el, fereastra toata e bucati. Pe talpile-mi inghetatae, mii de cioburi se aseaza, parul imi e plin de flori de gheata; e o vaza.

Turturi reci si goi si umezi din gura-mi cad, la picioare, cuvinte ce nu au mai avut rabdare sa se faca din nou cald. Sunt toate la pamant acum, sunt rupte si sunt fragmentate, le vezi, le-aduni, le-nlocuiesti. Cuvinte combinate anapoda doar pentru a vedea ceea ce iti doresti.

Anunțuri

Simt


Nu mai scriu de mult timp despre ceea ce vad, scriu despre ceea ce simt atunci cand vad, fie in fata ochilor, fie in spatele lor. Ii inchid deseori. E ca atunci cand se stinge lumina in sala de cinema, in momentul in care bezna apare, filmul incepe; in momentul in care inchid ochii, amintirile incep sa se deruleze: momentele in care am ales sa ma dezbrac pe interior, pentru a te lasa sa ma acoperi cu priviri, joaca noastra de copii mici, luata in serios, muza mangaiata de raze de zambet. Si atunci vine, inspiratia, din cuvinte dansate si din semne de intrebare.

Mi s-a spus sa incerc sa scriu si atunci cand sunt fericita asa ca am inceput sa masor cu pasul distanta dintre mine si fericire: cateva melodii, zeci de crapaturi in asfalt si intregul cer deasupra capului nostru.

Cuvinte preferate


Urasc sa simt atingerea tastaturii sub degete atunci cand scriu despre suflete dragi, atunci cand scriu despre suflete dorite. Urasc sa ii simt raceala atunci cand stiu de cata caldura au parte aceste suflete in inima mea. Atunci cand scriu despre voi, cand scriu despre tine, imi place sa mangai stiloul, sa dansez cu el pe o foaie si sa alint hartia cu litere care iti alcatuiesc numele. Il ascund, de fiecare data prin propozitii, fraze si aberatii pentru ca doar eu sa il sarut atunci cand il pronunt, atunci cand te strig: in somn, in vis, in mine. Te chem de atatea ori cu gandul, vrand sa te am aproape in fiecare secunda dintre bataile inimii si in fiecare moment de respiratie.

Te scriu cu teama, suflet frumos, cu teama de a nu te pierde printre randuri, cu teama de a nu te rataci printre buzele celor care te citesc. Te scriu cu teama de a nu te pierde printre paginile pe care stai intins, in biroul meu, sub dulap, in caiete si in carti. Am cate o farama din tine peste tot, un cuvant din tine pretutindeni. Te scriu atunci cand mi se face dor sa te aud si, fara sa vreau, ajungi in cele mai stranii locuri. Ce cauti, suflet bun, pe pliantele mazgalite, ce cauti printre facturi, carti de fizica si foi pline de retete? Ce cauti, oare, printre notitele mele si buzunarele mele?

Continui totusi sa scriu pentru ca asta este ceea ce o sa imi ramana, cuvintele. Cuvinte care leaga oameni, cuvinte care alina dorul de ei si cuvinte care inspira.

First things first


Un nor de fum se ridica deasupra multimii. Un nor de fum, de praf, un nor de oameni ma strange de gat cu labele slinoase, ma asfixiaza. Incerc sa scap si ulru pana imi simt plamanii arzand, dar din gura nu imi iese decat o soapta. Simt focul prinzand viata in mine, in stomac si urcand in gat. Scuip flacari reci printre dinti, scuip bucati din mine. Cenusa. Buzele imi sunt uscate, mainile imi sunt tremurande. Genunchii mi se intorc si incep sa merg invers. Alerg spre trecut, alerg spre mine, dar ma indepartez.

D C


Ati fost copilaria mea. M-ati strans tare de mana si m-ati facut mare si puternica. Plimbare la apus cu voi doi de mana, tablou pe care mi-l doresc pe un perete, deasupra patului ca sa imi apareti mereu in vis. Mi-ati fost copilarie, dar intr-o seara rece de iarna am crescut mare. Brusc. Iar voi ati refuzat sa-mi fiti si restul vietii. Am tras de voi, v-am tras de maini, v-am strigat, am plans si am urlat si am implorat, dar voi ati refuzat. Crescusem mare deja, iar voi nu ma mai puteati urma.

Port cate o bucata din voi in mine, o simt, vreau sa o simt.

Ati fi foarte mandri de mine, sunt sigura.

Mi-ati fost copilarie si poate de-asta refuz sa incetez sa ma coport ca un copil.

Ganduri (20)


Oamenii lasa urme.

Nu conteaza daca te-au atins odata, de mii de ori sau daca te-au mangaiat cu o singura privire. Oamenii lasa urme si cicatrici. Unii dintre ei lasa rani care nu se inchid vreodata. Lasa semne de intrebare prin prezenta si fascinatie prin absenta lor.

Oamenii sunt animale ciudate care nu trebuiesc intelese vreodata. Prin cunoasterea lor omori farmecul unei vieti.

Ganduri (19)


Le-am promis celor doi bunici, la un moment dat, ca voi deveni medic, iar cand asta s-ar fi intamplat i-as fi putut vindeca de orice boala. Pentru ca nu am mai ramas cu nimic de tratat pentru ei, m-am hotarat sa incep sa scriu si sa ma vindec pe mine. Privesc, de atunci, deseori cerul in speranta ca ma pot auzi, ca ma pot vedea.

Nu o sa pot trata vreodata boli, dar poate bandajez suflete. dav

My darkness


Obișnuia să îmi fie teama de întuneric; îmi era teama de ceea ce se poate ascunde după neputința ochilor mei de a se face folositori. Asta până te-am găsit pe tine acolo. Ți-am auzit vocea, murmurând rânduri pentru mine, ți-am simțit privirea ațintită asupra mea, ți-am văzut căldură care încerca să se apropie de mine. Am fugit prea mult, m-am ascuns, prea mult, dar m-ai ajuns. M-ai ajuns din urmă, ți-ai pus amprenta asupra mea. Ai inceput de la ochi, ai continuat cu urechile, ți-ai pus amprenta pe buzele mele, lipindu-mi nenumărate zâmbete de ele. Ți-ai pus amprenta pe cuvintele mele. Tânjesc după săruturi, in fiecare moment. Tânjesc după atingeri, in fiecare moment. Noaptea, după ce mă întind in pat, printre cearșafurile reci, întind mâna în speranța că te găsesc acolo, dar nu degetele mele te simt. Te simte spatele meu, te simt brațele mele, te simt picioarele, tălpile. Închid ochii și ești acolo, mă săruți, în sfârșit. Închid ochii și ești acolo.

Gand


Sunt condamnata la o eternitate de contradictii. Intre mine si eul meu mult prea circumspect. Intre fericirea mea si abundenta de intrebari care locuiesc in mintea mea. Intre adevar si cuvintele care imi intra in urechi, cuvintele care imi intra in inima. Mi s-au uscat lacrimile pe obraji. Mi s-a racit apa din cada. Citesc din nou aceleasi scrisori. Mi s-au terminat cuvintele. Inchei aici.

Ganduri (18)


Being home alone, I wear nothing but my favorite fragrance on my wrists and happiness on my lips. Water drops are dripping on the floor from my hair while I dance on your words. Jazz blasting from my audio system. The sun is wildly shinning through my open windows. The wind is running around me, is hugging me. I am closing my eyes, spread my arms and feel your touch on my skin.

Name me.


I tried 

To drown my soul I tried 

To drown my self.

I filled the bath tub with my tears

And tried to drown my thoughts.

But they know how to swim

In pain

In sorrow

And in poison

I screamed

I yelled

I murmered.

But my thoughts have drown my soul

My self.

Marturisire


Incarcatura emotionala de care dispun in momentul acesta ma obliga sa scriu.

Am scris in urma cu patru ani, cam in aceasi perioada. Pe atunci terminam gimnaziul, acum termin liceu. Sunt speriata, dar sunt cum nu se poate mai fericita.

In acesti patru ani de zile, ani in care am avut mandria de a ma numi liceana, am avut onoarea de a studia la doua licee de elita, unul din ardeal, celalalt din banat. Desi stau deseori si imi numar binecuvantarile, abia in ultimele zile am reusit sa privesc in detaliu tot ce au insemnat acesti ultimi patru ani pentru mine.

Liceul a fost o perioada de mari schimbari pentru mine, din toate punctele de vedere. La 16 ani m-am mutat intr-o alta parte a tarii, lasand in spate oameni frumosi, amintiri minunate si locuri de vis. Am lasat toate astea pentru a descoperi, mai tarziu, ca am dat peste o alta „fata” a frumosului, aici, in banat. Nu am sa mint, cand am ajuns aici, asteptarile mele nu erau deloc mari si asta pentru ca am fost rupta atat de brusc de locul in care am crescut; am refuzat oarecum sa vad toate partile frumoase pe care aveam sa le descopar, din fericire ceva mai tarziu. Cu toate acestea, formarea mea, ca tanar adult, cel putin, s-a definit in acest loc. Am dat aici peste oameni mari, peste caractere puternice si suflete frumoase. Am dat aici peste artisti. Am gasit sfaturi bune si exemple de viata exact in momentele in care aveam nevoie de ele. Am dat aici peste iubire si tot aici am invatat si ce inseamna prietenia adevarata. In aceasta perioada am reusit sa ma descopar, sa cresc, sa evoluez, am reusit sa ma cunosc mai bine pe mine insumi si am realizat ca fericirea mea nu depinde de locul in care traiesc ci de mine si de felul in care privesc viata. Am realizat ca oamenii care vor sa ramana in viata mea o fac, indiferent de circumstante.

Vorbind despre toate lucrurile acestea, aveam de gand sa dau nume, sa dau exemple concrete de oameni care au contribuit, care au influentat formarea mea, dar mi-am dat seama ca nu ar fi corect. Nu ar fi corect fata de oameni pe care, dintr-un motiv sau altul, nu ii pot numi, fata de oamenii care m-au atins doar cu o privire, fata de oamenii al caror nume poate nici nu il cunosc, dar care au avut un impact asupra mea.

Asa ca, va multumesc tuturor carora ati intrat in viata mea si ati iesit, tuturor carora ati intrat in viata mea si ati ramas.

Port bucati din voi in mine.

Rasarit de zambet


Placerea mea cea mai mare? Sa construiesc imagini in capul oamenilor din jurul meu, in general prin cuvinte asezate pe o foaie de hartie electronica.

Cu aceeasi placere incep si acum sa vorbesc despre lucrurile mici care iti pot face ziua mai buna si despre zilele lenese care iti fac viata mai frumoasa. Ziua buna se cunoaste de dimineata; asa am auzit eu.

Am deschis ochii, sarutata fiind de o raza de soare curajoasa care a reusit sa razbeasca dintre nori. Am deschis ochii, iar primul lucru pe care l-am vazut a fost cerul: negru, greu, un tiran aplecat asupra noastra, a tuturor. In urechi imi canta ploaia, in gura gustam numele-i rotund. Am adormit cu el in gand si m-am trezit cu mangaieri in suflet.

Ce vad? Carti. Flori. Poze. Hartii. Haine.

Ce aud? Respiratie. Ploaie. Ciripit de pasarele. Muzica.

Ce simt? Caldura. Duritatea parchetului. Covorul moale.

Ce miros? Ceai verde. Parfum. Piersici.

Era una dintre acele dimineti in care nu m-as mai fi ridicat din pat. Poate doar pentru a face cafeaua. Poate doar pentru a pune melodia aceea, mult prea scurta, pe repeat. Poate doar pentru a lua telefonul in mana in speranta ca-i pot citi numele pe ecran.

Am ratat si de data aceasta rasaritul.

Nici  nu imi mai aduc aminte ultima data cand l-am putut admira in toata splendoarea lui. Asta este.

Ma ridic, totusi, din pat si imi asez talpile lenese, una in fata celeilalte, pe gresia rece. Ramane o urma de fericire in urma mea.

Gasesc cafea facuta.

Fereastra de la bucatarie e plina de picaturi de ploaie.

Zambesc.

Suflet de sticlă


Cat de ușor se frânge o inima?

Cu un cuvânt dat drept răspuns la o întrebare pusă cu nesiguranță si disperare printre lacrimi.

Printr-un gest.

Printr-o privire.

Prin absență.

Prin tăcere.

Prin inconștiență.

O păpădie în vânt e ceva mai puternică decât o inimă care iubește cu pasiune.