Ganduri (20)


Oamenii lasa urme.

Nu conteaza daca te-au atins odata, de mii de ori sau daca te-au mangaiat cu o singura privire. Oamenii lasa urme si cicatrici. Unii dintre ei lasa rani care nu se inchid vreodata. Lasa semne de intrebare prin prezenta si fascinatie prin absenta lor.

Oamenii sunt animale ciudate care nu trebuiesc intelese vreodata. Prin cunoasterea lor omori farmecul unei vieti.

Anunțuri

Ganduri (19)


Le-am promis celor doi bunici, la un moment dat, ca voi deveni medic, iar cand asta s-ar fi intamplat i-as fi putut vindeca de orice boala. Pentru ca nu am mai ramas cu nimic de tratat pentru ei, m-am hotarat sa incep sa scriu si sa ma vindec pe mine. Privesc, de atunci, deseori cerul in speranta ca ma pot auzi, ca ma pot vedea.

Nu o sa pot trata vreodata boli, dar poate bandajez suflete. dav

My darkness


Obișnuia să îmi fie teama de întuneric; îmi era teama de ceea ce se poate ascunde după neputința ochilor mei de a se face folositori. Asta până te-am găsit pe tine acolo. Ți-am auzit vocea, murmurând rânduri pentru mine, ți-am simțit privirea ațintită asupra mea, ți-am văzut căldură care încerca să se apropie de mine. Am fugit prea mult, m-am ascuns, prea mult, dar m-ai ajuns. M-ai ajuns din urmă, ți-ai pus amprenta asupra mea. Ai inceput de la ochi, ai continuat cu urechile, ți-ai pus amprenta pe buzele mele, lipindu-mi nenumărate zâmbete de ele. Ți-ai pus amprenta pe cuvintele mele. Tânjesc după săruturi, in fiecare moment. Tânjesc după atingeri, in fiecare moment. Noaptea, după ce mă întind in pat, printre cearșafurile reci, întind mâna în speranța că te găsesc acolo, dar nu degetele mele te simt. Te simte spatele meu, te simt brațele mele, te simt picioarele, tălpile. Închid ochii și ești acolo, mă săruți, în sfârșit. Închid ochii și ești acolo.

Gand


Sunt condamnata la o eternitate de contradictii. Intre mine si eul meu mult prea circumspect. Intre fericirea mea si abundenta de intrebari care locuiesc in mintea mea. Intre adevar si cuvintele care imi intra in urechi, cuvintele care imi intra in inima. Mi s-au uscat lacrimile pe obraji. Mi s-a racit apa din cada. Citesc din nou aceleasi scrisori. Mi s-au terminat cuvintele. Inchei aici.

Ganduri (18)


Being home alone, I wear nothing but my favorite fragrance on my wrists and happiness on my lips. Water drops are dripping on the floor from my hair while I dance on your words. Jazz blasting from my audio system. The sun is wildly shinning through my open windows. The wind is running around me, is hugging me. I am closing my eyes, spread my arms and feel your touch on my skin.

Name me.


I tried 

To drown my soul I tried 

To drown my self.

I filled the bath tub with my tears

And tried to drown my thoughts.

But they know how to swim

In pain

In sorrow

And in poison

I screamed

I yelled

I murmered.

But my thoughts have drown my soul

My self.

Marturisire


Incarcatura emotionala de care dispun in momentul acesta ma obliga sa scriu.

Am scris in urma cu patru ani, cam in aceasi perioada. Pe atunci terminam gimnaziul, acum termin liceu. Sunt speriata, dar sunt cum nu se poate mai fericita.

In acesti patru ani de zile, ani in care am avut mandria de a ma numi liceana, am avut onoarea de a studia la doua licee de elita, unul din ardeal, celalalt din banat. Desi stau deseori si imi numar binecuvantarile, abia in ultimele zile am reusit sa privesc in detaliu tot ce au insemnat acesti ultimi patru ani pentru mine.

Liceul a fost o perioada de mari schimbari pentru mine, din toate punctele de vedere. La 16 ani m-am mutat intr-o alta parte a tarii, lasand in spate oameni frumosi, amintiri minunate si locuri de vis. Am lasat toate astea pentru a descoperi, mai tarziu, ca am dat peste o alta „fata” a frumosului, aici, in banat. Nu am sa mint, cand am ajuns aici, asteptarile mele nu erau deloc mari si asta pentru ca am fost rupta atat de brusc de locul in care am crescut; am refuzat oarecum sa vad toate partile frumoase pe care aveam sa le descopar, din fericire ceva mai tarziu. Cu toate acestea, formarea mea, ca tanar adult, cel putin, s-a definit in acest loc. Am dat aici peste oameni mari, peste caractere puternice si suflete frumoase. Am dat aici peste artisti. Am gasit sfaturi bune si exemple de viata exact in momentele in care aveam nevoie de ele. Am dat aici peste iubire si tot aici am invatat si ce inseamna prietenia adevarata. In aceasta perioada am reusit sa ma descopar, sa cresc, sa evoluez, am reusit sa ma cunosc mai bine pe mine insumi si am realizat ca fericirea mea nu depinde de locul in care traiesc ci de mine si de felul in care privesc viata. Am realizat ca oamenii care vor sa ramana in viata mea o fac, indiferent de circumstante.

Vorbind despre toate lucrurile acestea, aveam de gand sa dau nume, sa dau exemple concrete de oameni care au contribuit, care au influentat formarea mea, dar mi-am dat seama ca nu ar fi corect. Nu ar fi corect fata de oameni pe care, dintr-un motiv sau altul, nu ii pot numi, fata de oamenii care m-au atins doar cu o privire, fata de oamenii al caror nume poate nici nu il cunosc, dar care au avut un impact asupra mea.

Asa ca, va multumesc tuturor carora ati intrat in viata mea si ati iesit, tuturor carora ati intrat in viata mea si ati ramas.

Port bucati din voi in mine.

Rasarit de zambet


Placerea mea cea mai mare? Sa construiesc imagini in capul oamenilor din jurul meu, in general prin cuvinte asezate pe o foaie de hartie electronica.

Cu aceeasi placere incep si acum sa vorbesc despre lucrurile mici care iti pot face ziua mai buna si despre zilele lenese care iti fac viata mai frumoasa. Ziua buna se cunoaste de dimineata; asa am auzit eu.

Am deschis ochii, sarutata fiind de o raza de soare curajoasa care a reusit sa razbeasca dintre nori. Am deschis ochii, iar primul lucru pe care l-am vazut a fost cerul: negru, greu, un tiran aplecat asupra noastra, a tuturor. In urechi imi canta ploaia, in gura gustam numele-i rotund. Am adormit cu el in gand si m-am trezit cu mangaieri in suflet.

Ce vad? Carti. Flori. Poze. Hartii. Haine.

Ce aud? Respiratie. Ploaie. Ciripit de pasarele. Muzica.

Ce simt? Caldura. Duritatea parchetului. Covorul moale.

Ce miros? Ceai verde. Parfum. Piersici.

Era una dintre acele dimineti in care nu m-as mai fi ridicat din pat. Poate doar pentru a face cafeaua. Poate doar pentru a pune melodia aceea, mult prea scurta, pe repeat. Poate doar pentru a lua telefonul in mana in speranta ca-i pot citi numele pe ecran.

Am ratat si de data aceasta rasaritul.

Nici  nu imi mai aduc aminte ultima data cand l-am putut admira in toata splendoarea lui. Asta este.

Ma ridic, totusi, din pat si imi asez talpile lenese, una in fata celeilalte, pe gresia rece. Ramane o urma de fericire in urma mea.

Gasesc cafea facuta.

Fereastra de la bucatarie e plina de picaturi de ploaie.

Zambesc.

Suflet de sticlă


Cat de ușor se frânge o inima?

Cu un cuvânt dat drept răspuns la o întrebare pusă cu nesiguranță si disperare printre lacrimi.

Printr-un gest.

Printr-o privire.

Prin absență.

Prin tăcere.

Prin inconștiență.

O păpădie în vânt e ceva mai puternică decât o inimă care iubește cu pasiune.

Stele în ochii tăi


Te văd. Te văd pe tine și nuanțele tale de miez de noapte. Le porți pe brațe, în piept, le porți pe buze. Te-ai înfășurat în boltă cerească și ai cuprins în ai tai ochi toate razele lunii. 

Ochii. Obsedanti. Fascinanți. Obsedanti.

Nimic mai intim, nimic mai înfiorător decât privirile care reusesc să dureze ceva mai mult de o secundă. Așa m-ai privit și atunci. Ți-ai pironit ochii pe mine și, deși știam foarte bine că nu acolo avea să se termine totul, am întors spatele. Genunchii mi-au cedat, m-am așezat și am zâmbit. Am știut. Ți-am recunoscut căldura. Ne mai întâlniserăm. M-ai recunoscut și tu deși ultima dată când ne-am văzut a fost cu câteva vieți în urmă. 

Uite-ne, deci, din nou aici. Din nou suntem împiedicați, din nou ne punem aceleași întrebări, din nou ne chinuim singuri și ne zbatem în cuvinte. 

Tutunul de pe buzele tale și vinul de pe buzele mele tânjesc după o atingere.

Luna ai tu în priviri, stele mi-ai pus mie în par.

Buzunarul de la spate


Scrie-ma-ntr-o mie de cuvinte, asa cum am facut-o eu. Scrie-ma-ntr-o suta de stele exact asa cum ma vezi. Scrie-ma-ntr-un gand atunci cand privesti luna pentru ca a fost luna plina ultima data cand. Scrie-ne pe amandoi in doua randuri cat doua vieti; apropie-le, desparte-le, apropie-le din nou. Joaca-te cu soarta noastra-ntr-un poem exact asa cum s-a jucat Dumnezeu cu soarta noastra intr-o viata. Opreste timpul, da-l pe repede-nainte, da-l inapoi si priveste-ne privindu-ne. Zambeste-mi acum asa cum ai facut-o atunci. Atinge-ma atunci asa cum ai face-o acum. Ia-ma de mana si arata-mi toate visele in care va fi urmand sa imi apari. Canta-mi atunci tot ce urmeaza sa imi fredonezi ieri. Canta-ma si striga-ma, danseaza-ma si iarta-ma, viseaza-ma si mangaie-ma.

Te-am scris rand dupa rand dupa rand, te-am impachetat si te-am pus in buzunarul de la spate. Te-au udat ploi, te-au uscat luni, te-au sarutat priviri.

Scrie-ma si si uita-ma-ntr-un sertar cu flori de toamna uscate.

Mind bugs


I’ve seen secrets and I kept them like they were mine and that’s because I love to watch. I had plenty of space, plenty of time, plenty of energy to hide and cover then and that’s because I used to bury mine. But not anymore. My secrets are now all burnt and their ashes are in my eyes, in my hair, in my skin. I injected them in my veins and they are pulsing now in my heart, they are tumbling now in my guts.

I need two chains around my heart.

I need a tamer for my mind.

Ferestre spre viața mea


Mă vezi, știu asta. Privirile ard, ști asta. Daca ai fi ca mine ți-ai imagina cel puțin trei scenarii diferite pentru fiecare gest involuntar. Pentru că tocmai ce se întâmplă în mod inconștient spune o poveste despre noi. Dar nu ești. Puține minți sunt populate de tipul acesta de gânduri și tocmai de asta vreau ca subconștientul meu sa îmi devină prieten, să ajung să il cunosc.

După îndelungi sesiuni de autoanaliza, lucrurile au devenit mult mai clare.

Sunt curioasa, sunt un suflet într-o continua sete de nou și neobișnuit. Sunt atrasă de „diferit” așa cum e atrasă musca de bec. Trebuie să cunosc, trebuie să înțeleg.

Port ruj rosu pe buze doar după o seara in care a curs rimelul.

Port albastru pe unghii când îmi e dor.

Zâmbesc atunci când am eu nevoie să văd zâmbete in jurul meu.

Îmi trec mana prin par când emoțiile devin copleșitoare. Îmi trec mana prin par atunci când gândurile îmi sunt la kilometri depărtare.

Privesc cerul atunci când îmi e dor de suflete dragi. Privesc pământul atunci când ochii vor să mângâie chipuri „nepotrivite”.

Îmi musc buza atunci când gândurile mă obligă să o fac.

Îmi înfig unghia in degetul mic atunci când știu că sunt mai bună decât nervii mei.

Scriu atunci când știu că nu există altă mângâiere.

Scriu atunci când vreau să îți spun ceva.

Scriu atunci când e prea mult.

Vicii


Cat de ciudat poate sa fie?

Pana si cea mai scurta prezenta a vreunui suflet in drumul nostru isi pune amprenta pe a noastra viata. Fiecare suflet e o raza de soare ce ne mangaie, ce ne incalzeste, ce ne arde in treacat, in drumul lor spre altceva…spre altcineva. Suntem constienti de puterea lor, dar ne bucuram de vulnerabilitatea noastra. Ca un fulg de papadie ne lasam dusi in stanga si-n dreapta, ne lasam aruncati in sus, invartiti, rasuciti si ametiti radem in nebunia asta dulce.

Oamenii sunt droguri, poate cele mai periculoase droguri pe care le-a cunoscut omenirea si, cu toate acestea, nimeni nu vorbeste despre asta.

Oamenii dau dependenta. Oamenii creeaza universuri. Oamenii distrug universuri.