Rasarit de zambet


Placerea mea cea mai mare? Sa construiesc imagini in capul oamenilor din jurul meu, in general prin cuvinte asezate pe o foaie de hartie electronica.

Cu aceeasi placere incep si acum sa vorbesc despre lucrurile mici care iti pot face ziua mai buna si despre zilele lenese care iti fac viata mai frumoasa. Ziua buna se cunoaste de dimineata; asa am auzit eu.

Am deschis ochii, sarutata fiind de o raza de soare curajoasa care a reusit sa razbeasca dintre nori. Am deschis ochii, iar primul lucru pe care l-am vazut a fost cerul: negru, greu, un tiran aplecat asupra noastra, a tuturor. In urechi imi canta ploaia, in gura gustam numele-i rotund. Am adormit cu el in gand si m-am trezit cu mangaieri in suflet.

Ce vad? Carti. Flori. Poze. Hartii. Haine.

Ce aud? Respiratie. Ploaie. Ciripit de pasarele. Muzica.

Ce simt? Caldura. Duritatea parchetului. Covorul moale.

Ce miros? Ceai verde. Parfum. Piersici.

Era una dintre acele dimineti in care nu m-as mai fi ridicat din pat. Poate doar pentru a face cafeaua. Poate doar pentru a pune melodia aceea, mult prea scurta, pe repeat. Poate doar pentru a lua telefonul in mana in speranta ca-i pot citi numele pe ecran.

Am ratat si de data aceasta rasaritul.

Nici  nu imi mai aduc aminte ultima data cand l-am putut admira in toata splendoarea lui. Asta este.

Ma ridic, totusi, din pat si imi asez talpile lenese, una in fata celeilalte, pe gresia rece. Ramane o urma de fericire in urma mea.

Gasesc cafea facuta.

Fereastra de la bucatarie e plina de picaturi de ploaie.

Zambesc.

Suflet de sticlă


Cat de ușor se frânge o inima?

Cu un cuvânt dat drept răspuns la o întrebare pusă cu nesiguranță si disperare printre lacrimi.

Printr-un gest.

Printr-o privire.

Prin absență.

Prin tăcere.

Prin inconștiență.

O păpădie în vânt e ceva mai puternică decât o inimă care iubește cu pasiune.

Stele în ochii tăi


Te văd. Te văd pe tine și nuanțele tale de miez de noapte. Le porți pe brațe, în piept, le porți pe buze. Te-ai înfășurat în boltă cerească și ai cuprins în ai tai ochi toate razele lunii. 

Ochii. Obsedanti. Fascinanți. Obsedanti.

Nimic mai intim, nimic mai înfiorător decât privirile care reusesc să dureze ceva mai mult de o secundă. Așa m-ai privit și atunci. Ți-ai pironit ochii pe mine și, deși știam foarte bine că nu acolo avea să se termine totul, am întors spatele. Genunchii mi-au cedat, m-am așezat și am zâmbit. Am știut. Ți-am recunoscut căldura. Ne mai întâlniserăm. M-ai recunoscut și tu deși ultima dată când ne-am văzut a fost cu câteva vieți în urmă. 

Uite-ne, deci, din nou aici. Din nou suntem împiedicați, din nou ne punem aceleași întrebări, din nou ne chinuim singuri și ne zbatem în cuvinte. 

Tutunul de pe buzele tale și vinul de pe buzele mele tânjesc după o atingere.

Luna ai tu în priviri, stele mi-ai pus mie în par.

Buzunarul de la spate


Scrie-ma-ntr-o mie de cuvinte, asa cum am facut-o eu. Scrie-ma-ntr-o suta de stele exact asa cum ma vezi. Scrie-ma-ntr-un gand atunci cand privesti luna pentru ca a fost luna plina ultima data cand. Scrie-ne pe amandoi in doua randuri cat doua vieti; apropie-le, desparte-le, apropie-le din nou. Joaca-te cu soarta noastra-ntr-un poem exact asa cum s-a jucat Dumnezeu cu soarta noastra intr-o viata. Opreste timpul, da-l pe repede-nainte, da-l inapoi si priveste-ne privindu-ne. Zambeste-mi acum asa cum ai facut-o atunci. Atinge-ma atunci asa cum ai face-o acum. Ia-ma de mana si arata-mi toate visele in care va fi urmand sa imi apari. Canta-mi atunci tot ce urmeaza sa imi fredonezi ieri. Canta-ma si striga-ma, danseaza-ma si iarta-ma, viseaza-ma si mangaie-ma.

Te-am scris rand dupa rand dupa rand, te-am impachetat si te-am pus in buzunarul de la spate. Te-au udat ploi, te-au uscat luni, te-au sarutat priviri.

Scrie-ma si si uita-ma-ntr-un sertar cu flori de toamna uscate.

Mind bugs


I’ve seen secrets and I kept them like they were mine and that’s because I love to watch. I had plenty of space, plenty of time, plenty of energy to hide and cover then and that’s because I used to bury mine. But not anymore. My secrets are now all burnt and their ashes are in my eyes, in my hair, in my skin. I injected them in my veins and they are pulsing now in my heart, they are tumbling now in my guts.

I need two chains around my heart.

I need a tamer for my mind.

Ferestre spre viața mea


Mă vezi, știu asta. Privirile ard, ști asta. Daca ai fi ca mine ți-ai imagina cel puțin trei scenarii diferite pentru fiecare gest involuntar. Pentru că tocmai ce se întâmplă în mod inconștient spune o poveste despre noi. Dar nu ești. Puține minți sunt populate de tipul acesta de gânduri și tocmai de asta vreau ca subconștientul meu sa îmi devină prieten, să ajung să il cunosc.

După îndelungi sesiuni de autoanaliza, lucrurile au devenit mult mai clare.

Sunt curioasa, sunt un suflet într-o continua sete de nou și neobișnuit. Sunt atrasă de „diferit” așa cum e atrasă musca de bec. Trebuie să cunosc, trebuie să înțeleg.

Port ruj pe buze doar după o seara in care a curs rimelul.

Port albastru pe unghii când îmi e dor.

Zâmbesc atunci când am eu nevoie să văd zâmbete in jurul meu.

Îmi trec mana prin par când emoțiile devin copleșitoare. Îmi trec mana prin par atunci când gândurile îmi sunt la kilometri depărtare.

Privesc cerul atunci când îmi e dor de suflete dragi. Privesc pământul atunci când ochii vor să mângâie chipuri „nepotrivite”.

Îmi musc buza atunci când gândurile mă obligă să o fac.

Îmi înfig unghia in degetul mic atunci când știu că sunt mai bună decât nervii mei.

Scriu atunci când știu că nu există altă mângâiere.

Scriu atunci când vreau să îți spun ceva.

Scriu atunci când e prea mult.

Vicii


Cat de ciudat poate sa fie?

Pana si cea mai scurta prezenta a vreunui suflet in drumul nostru isi pune amprenta pe a noastra viata. Fiecare suflet e o raza de soare ce ne mangaie, ce ne incalzeste, ce ne arde in treacat, in drumul lor spre altceva…spre altcineva. Suntem constienti de puterea lor, dar ne bucuram de vulnerabilitatea noastra. Ca un fulg de papadie ne lasam dusi in stanga si-n dreapta, ne lasam aruncati in sus, invartiti, rasuciti si ametiti radem in nebunia asta dulce.

Oamenii sunt droguri, poate cele mai periculoase droguri pe care le-a cunoscut omenirea si, cu toate acestea, nimeni nu vorbeste despre asta.

Oamenii dau dependenta. Oamenii creeaza universuri. Oamenii distrug universuri.

Lectie


Simt tradarea. O simt acut in tot corpul, simt cum misuna prin vene si prin tesuturi ca un parazit, cautandu-si locul. Nu se poate hotari si astfel se dezintegreaza in zeci de mii de aschii, infigandu-se in fiecare celula a corpului. Ignor durerea, dar zambetul imi piere de pe buze si sunt din nou sub apa. Imi aud inima cum bate, incearca disperata sa imi spuna ceva, aud rotunjimi, aud priviri, aud posibilitati epuizate. Deschid ochii si o vad cum sta deasupra mea

TEROAREA          PANICA          GROAZA

Vreau sa tip, vreau sa urlu, vreau sa lovesc sa sparg si sa plang.

In schimb zambesc.

Din nou.

Zeitati


Iti aud din nou vocea in miez de noapte. Am asteptat-o atat de mult timp. Spui aceleasi lucruri, repeti de fiecare data aceleasi cuvinte; am ajuns sa le invat. Le rememorez si le repet obsesiv de fiecare data cand nu esti in jurul meu, o fac din teama de a nu le uita.

Te-am chemat de multe ori in vis, iar acum apari tot mai indraznet. Ma asezi in bratele tale si imi spui povesti, basme si legende. Imi povestesti despre zei, zeite si pagani. Imi spui ca aici putem sa fim si noi, imi spui ca aici putem sa fim orice. Dar nu mai avem timp. Nu a mai ramas timp pentru asta, iar destinul zeilor din vis se sfarseste brusc. E din nou dimineata. Sunt din nou doar eu.

Rotunjimea numelui tau imi scrijeleste pe creier cuvinte pe care le doresc spuse, cuvinte de care vreau sa stie si ceilalti ca sunt pentru tine.

Lapte de pasare


-Cum obtii laptele de pasare?

-Cum adica? Nu stii?! Iei o pasare si o mulgi, la fel cum obtii si laptele de vaca.

A facut ochii mai mari decat am vazut vreodata, gura lui micuta spunea fara oprire un „O” mut, iar privirea i s-a luminat intr-o secunda.

-…Vreau sa vad asta!!

A fost cel mai frumos lucru pe care l-am vazut eu in ultima buna perioada de timp: inocenta in cea mai pura stare a ei. Am vazut in fata mea curcubeul ce ni-l desena copilaria in fiecare zi, fie ca eram uzi din cap pana-n picioare de ploaie, fie ca eram inghetati de zapada rece. Cu sufletul plin de fericire m-a trecut un fior rece pe spate pentru ca exact asta este ceea ce pierdem atunci cand cifra varstei nu se mai opreste din crescut: pierdem inocenta aceea pura cu care reusim noi sa ne imaginam cum toate mamele, matusile si bunicile alearga dupa pasari pentru a le mulge si pentru a ne face noua poftele.

Exercitiu de imaginatie


Era o seara mult prea obisnuita de martie. Te-am zarit pe tine si brusc a devenit o seara perfecta de martie. M-am ridicat de la locul meu, unde stateam atat de cuminte, te-am luat de mana si ti-am spus ca ar fi mai bine pentru amandoi sa plecam de acolo. Ai ascultat, bineinteles. Ma decisem, in sfarsit, sa apar goala in fata ta.

Te-am asezat pe podea, iar eu, in fata ta, am inceput sa dau jos, pe rand, tot ceea ce purtam.

Am inceput cu trandafiriul din obraji si cu petele visinii de vin de pe buze; m-am descaltat de orgoliu si am revenit cu picioarele pe pamant, imi facea atat de mult rau si nu intelegeam de ce continui sa il port. Dar o faceam. Mi-am desfacut coada si mi-am lasat parul liber, lasand sa cada din el doar sperante si visuri. Eu te priveam pe tine, iar tu priveai fascinat podeaua plina de idei colorate. Cand ti-ai adus din nou privirea asupra mea eu scapasem deja de nevoia de atentie, de mandrie si de ignoranta. Urmareai cu privirile aprinse, linia fina a indiferentei, alunecand usor pe pielea mea, pana a ajuns si ea, intr-un final, pe podea, la picioarele mele.

Ultimul lucru pe care l-am dat jos a fost zambetul. L-am luat cu atentie si l-am asezat grijulie pe noptiera de langa tine. Aveam nevoie de el mai tarziu.

Spune-mi acum. Sunt la fel de frumoasa dezbracata de trup cum sunt imbracata cu ziduri?

Sentință


Sunt prizoniera propriei minti; inchisoare sumbra, imprejmuita de ziduri inalte si sarma ghimpata.

Sunt inconjurata aici de ganduri si imagini ce nu vor parasi vreodata lumea imaginatiei, vor ramane captive acolo, impreuna cu mine, torturandu-ma si aratandu-mi imposibilul. Intind mana si vreau sa le ating, dar fug de mine si se ascund intr-un colt intunecat al celulei. Apar usor, pe varfuri, doar atunci cand imi asez trupul obosit si sleit de durere pe saltea. Ma inteapa un arc dar mai tare incep gandurile sa ma intepe atunci cand trag de mine, atunci cand incep sa ma chinuie. Incerc sa inchid ochii, incerc sa trec dincolo de zidurile de beton pe care le-am construit chiar eu, cu mana mea, incerc sa trec de tot ceea ce este in jurul meu zi de zi, dar imaginile acelea se strecoara viclene pe sub gene. Cum reusesc asta nu am stiut niciodata. Le simt in crestetul capului, le simt cum imi coboara usor pe frunte, iar de pe arcada se impiedica mereu si imi cad pe buze. Le rostesc. Le rostesc. Le rostesc. Le rostesc in speranta ca se vor consuma dar incep sa urce pe obraji. pe nas si se agata de gene. Genele incerc sa le tin mereu cat mai ude, poate poate aluneca si se prapadesc, dar nu se intampla niciodata asta, se strecoara miseleste pe sub pleoape si incep sa ma chinuie. O durere dulce ce ma tine prizoniera lor. A gandurilor. Prizoniera ei. A imaginatiei.

Care e diferenta dintre nebunia unui om disperat si curajul unui nebun?

In fiecare colt al celulei am scris cate un nume. Persoane dragi pe care le doresc alaturi de mine, oameni frumosi pe care ii vreau in viata mea. Un singur colt l-am lasat golas si asta pentru ca nu stiu diferenta dintre nebunia unui om disperat si curajul unui om nebun.

Somewhere else


Pick a time and a place and I’ll meet you there. Another life, perhaps, another Universe, maybe. It’ll be just the two of us there, no time, no life, no death. No other scent, but the perfume of your eyes staring at me, no other taste, but the sweet, oh, the sweet taste of your mouth meeting mine. My mind will be full of nothing else but yours being full of me.

Pick a time and a place and I’ll meet you there.

23. februarie. 2017


Pretindem ca suntem fiinte superioare, rationale, inteligente, dar suntem usor condusi de instinct, de inima si de pasiune. Adoram jocurile si ducem o lupta continua intre ceea ce vrem si ceea ce trebuie de fapt. Tanjim dupa atingeri care nu ne sunt adresate, tanjim dupa ochi ce ar trebui uitati dupa prima vedere. Visam si ardem dupa saruturi pe care buzele noastre nu ar trebui sa le guste niciodata.

Spune-mi, spune-mi ca nu gandul este cel mai puternic dusman al tau. Spune-mi ca nu imaginatia te distruge. Spune-mi ca nu ti-ai dorit niciodata sa gresesti si nu o sa te cred.
Suntem animale pe doua picioare conduse de instinct.