The last „Goodbye!”


ImagineMda…sunt clasa a 8-a, iar asta inseamna dupa cum sper ca v-ati dat seama ca ma voi despartii de colegi, ca urmeaza liceul, ca urmeaza sa ne luam la revedere de la tot ce ne-a facut fericiti sau poate ne-a enervat pe parcursul acestor ani. Multi dintre noi spunem ca scoala e o povara, ca temele sunt ingrozitoare, iar de invatat, teste si teze ce sa mai zic. Insa nu ne dam seama ca scoala, clasa noastra si colegii sunt ca o alta familie pentru noi. Ne petrecem acolo o parte din zi, impreuna cu colegii care ne devin atat de apropiati incat atunci cand ne despartim de ei simtim ca se rupe ceva din noi. Ar fi prea ciudat sa simt doar eu asta. Insa si daca e asa…asta este.  

As fi vrut sa scriu aici cateva intamplari memorabile, insa, spatiul..chiar si pe blog, e prea mic pentru sentimentele noastre, sentimentele pe care le poarta fiecare cuvant pe care ni l-am adresat vreodata. Dar, atentie…sentimente inseamna si ura si ironie si antipatie. Si as minti daca as spune ca totul a fost perfect in clasa 8 A, pe parcursul acestor ani. Multe lucruri s-au schimbat odata cu trecerea timpului. Prietenii noi s-au legat intre persoanele pe care nu credeam ca putem sa le tinem vreodata in aceasi camera, iar certuri intre prieteni buni au fost…fara numar. Insa ceea ce iubesc la prietenii mei este ca, desii poate azi se certau atat de tare incat parea ca ar fi prea periculos sa fie lasati singuri, a doua zi totul era exact ca inainte. Asta inseamna prietenie adevarata.

Iar acum tin sa vorbesc despre doi prieteni…mai speciali. Ii iubesc pe toti si daca as putea sa ii iau intr-un buzunar oriunde merg, asta as face. Insa acesti doi prieteni ii simt mai aprope decat am simtit pe cineva vreodata. Sincer..nu stiu ce sa spun, nu stiu cu ce sa incep. Am senzatia ca ii stiu de atat de mult timp si ca ii cunosc atat de bine incat nici macar nu mai tin minte cum am inceput sa vorbim defapt. Poate a fost acum un an…poate acum doi, sau poate doar cu cateva luni in urma. Nu stiu exact, insa ceea ce conteaza pentru mine este ca desi, da, ne-am certat, nu m-au lasat niciodata. Au stiut mereu ca sunt suparata dupa doar doua cuvinte pe messenger, sau o privire. Si asta apreciez. Ii iubesc si imi este atat de greu sa plec de langa ei incat in momentul asta…daca ar fi sa aleg, da, as ramane exact aici unde sunt. Si ceea ce mi se pare cel mai interesant este ca desi nu ne stim de „o viata” asa pare. Si de fiecare data cand mi se intampla ceva…fie bine fie rau, primul gand este „Oh, trebuie sa le spun ce am patit”, iar lucrul ciudat este ca am atat de multa incredere in ei incat atunci cand vorbesc spun absolu tot ceea ce gandesc fara teama ca s-ar putea sa se supere sau ca ar putea sa ma judece. 

Am spus-o si o sa o mai spun…nu stiu daca voi mai gasi pe cineva ca ei…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s