Intamplare


          -Nuu, te rog nu ma lasa sa cad!

          Nu m-a ascultat si m-a scapat.

          -Doar ca sa stii…stateam chiar foarte bine acolo unde eram. In ochii tai albastri ma oglindeam zi de zi. Erai foarte fericit. Ce s-a intamplat cu tine?

          -Te iubesc! De ce a trebuit sa pleci?

          -Poftim?! Tot eu sunt de vina? Tu m-ai dat afara din ochii tai, din viata ta din…Stai putin…tu nu vorbesti cu mine. Ce s-a intamplat?

          Nu mi-a raspuns. Insa am vazut ca ceva nu era in regula. Intr-o mana tinea o poza, iar in cealalta telefonul. Era deschis la ultimele apeluri, la numele ei.

          -Doamne! Nu pot sa cred! Dar..dar… . Pana acum, de fiecare data cand ai plans, ai plans de fericire, nu te-am vazut niciodata asa si..te cunosc cam de o viata.

          -Nu mai resist!

          A apasat butonul de apel si a dus telefonul la ureche. Nu a raspuns nimeni. Eu alunecam din ce in ce mai repede, impinsa din spate de alte lacrimi care, spre uimirea mea erau foarte fericite ca vad lumina zile, nemaipasandu-le defapt de ce era mai important; cel care le-a aparat si le-a aratat cat de frumoasa poate sa fie viata, suferea atat de mult. Am alunecat usor pe obrazul catifelat si am ajuns sfioasa pe buzele lui. Era atat de bine acolo. Erau calde si…atat de dulci. As fi vrut sa raman acolo pentru totdeauna insa am cazut jos, pe poza ei. Aici s-a terminat totul pentru mine. Am disparut alaturi de cea care i-a oferit in acelasi timp, cele mai frumoase momente din viata lui si cea mai mare rana a sulfetului.

          Nu a plans niciodata de frica sa nu ma piarda. Iar din cauza unei greseli ne-a pierdut pe amandoua. Nu am auzit un timp nimic de el. Intrasem intr-un somn parca, pana cand, dintr-o data m-am trezit din nou acolo…acolo unde iubeam sa fiu, unde iubeam sa traiesc. In ochii lui. Eram acolo, gata sa cad. Insa de data asta nu m-a mai lasast. Poate pentru ca i-am lipsit prea mult, sau poate pentru ca acum nu mai avea niciun motiv sa ma lase sa scap. Ceea ce vedeam eu de acolo era cel mai frumos lucru vazut vreodata. Ea statea in fata noastra intr-o rochie alba, iar parul ei negru era lasat sa curga usor peste umerii palizi. Chipul ei angelic era pus in evidenta de ochii ei negri inlacrimati. Dar si ea avea doar lacrimi de fericire, la fel cum eram si eu..o lacrima de bucruie in ochii celui care era acum “cel mai iubit dintre pamanteni”.

          Mai tarziu am aparut din nou. De data aceasta am cazut. Insa eram tot o lacrima de fericire si de pe chipul lui am cazut pe alt obraz. Era mult mai catifelat…mult mai cald. Am cazut pe cel ce era fructul iubirii lor. Era copilul lor. De atunci am ramas doar a lui. M-a iubit foarte mult; la fel ca taticul lui si nu m-a lasat sa plec niciodata.

          Acum, te rog, sa pastrezi asta, sa o citesti de fiecare data cand vrei sa plangi si sa te gandesti daca merita cu adevarat sa mai pierzi inca o lacrima.

.


Din nou dimineata.

Acelasi pat, aceasi fereastra, aceasi incapere.

Tocmai deschise ochii, cand a zarit pe freastra de langa pat cel mai frumos cer pe care il vazuse pana atunci. Soarele bland ii infiora trupul cu razele sale ce o mangaiau, iar nuantele jucause de roz combinate cu cele azurii ale cerului ii incantau simturile. Asternuturile fine si calde ii mangaiau trupul, iar cate o suvita din parul sau ciufulit (asta ii dadea mereu batai de cap dimineata) ii cadea rebel pe fata fina.

Inca de cand s-a trezit, s-a izbit de o liniste asurzitoare. “Dumnezeule, o liniste care sa tipe atat de tare nu mi-a fost dat sa <aud> inca.” isi spuse ea in timp ce statea intinsa pe spate, „admirand” tavanul alb, intrebandu-se intr-una daca nu cumva viseaza. Fara masini care sa treaca, fara muzica vecinilor, fara zgomote din celelalte camere. Era singura.

Odata ce realizaze asta, fata ei se intrista iar ochii ei negrii incepura sa lacrimeze.

Dar, deodata simti un miros imbietor de cafea proaspata, iar parfumul lui se imprastie in toata camera. Se ridica brusc din pat si porni usor ametita spre bucatarie. Odata ajunsa in fata usii se opri pentru o secunda, fiind incercata de un sentiment de teama. De ce? Nici ea nu stia. Trase aer in piept si isi facu curaj sa apese clanta.  Usa se deschise usor, scotand un scartait discret (unul dintre lucrurile pe care le ura la acel apartament) si amutise. Era acolo. Nu plecase asa cum credea ea. Statea chiar acolo, in liniste, sorbind usor din cafeaua aburinda.

-Inca esti aici?! tipase ea la el cu o expresie a fetei care l-a facut instantaneu sa chicoteasca. El se ridicase brusc, „nervos” pentru ca era sa scape cafeaua, dar apoi ii zambi. Zambetul acela atat de cunoscut de ea.

-Ce? Credeai ca dupa o asa noapte o sa plec inainte sa iti vad din nou ochii? era clar, ochii aceia albastrii incercau din nou sa o faca sa amuteasca, dar se pare ca ea se descurca mai bine dimineata in a face fata acestui lucru.

-Mda, ai dreptate. Nu am avut de mult parte de o noapte atat de minunata.

-Stiiiu! Inca nu pot sa cred ca am terminat doua sezoane din “Two and a half men”.

 -Mda, ochii mei inca ard..

Dar nu din cauza ecranului imens la care s-a holbat toata noaptea. Planse incet in pat inainte sa ii simta prezenta, iar acum cu greu se mai abtinea sa nu izbucneasca in plans. Si..uite ca a cedat.

Siroaie de lacrimi ii cadeau pe obrajii care au devenit rosii, iar un zambet imens i-a luminat fata. Un contrast angelic.

El se uita uimit la ea, nestiind ce sa faca. Se pare ca nu a mai fost pus intr-o asemena situatie inainte.

-Stai linistit, sunt lacrimi de bucurie. Parca ii cities gandurile.

-Esti sigura? O intrebase cu un zambet care nu prea parea a lui.

-Nu ma asteptam sa te gasesc aici. Sincer, aveam senzatia ca e un vis.

-Glumesti nu? In ce vis ai mai vazut tu ca baiatul sa stea toata noaptea si sa se uite la seriale alaturi de o fata.

Incepusera amandoi sa rada. Erau fericiti. Mai fericitit de cat au fost vreodata. Se aveau unul pe celalat, iar asta se pare ca era cel mai important.

Definitie?


Si pana la urma ce e dragstea?

E acel sentiment ciudat ce iti da aripi si te ridica pe cele mai inalte culmi, pentru ca mai tarziu sa te distruga, sa te doboare si sa te raneasca in ultimul hal. E acel sentiment inexplicabil ce iti da emotii in momentul in care il vezi, in momentul in care ii intalnesti privirea. Stii ca e dragoste atunci cand il cauti incontinuu oriunde ai merge, desi stii prea bine ca sansele sa il intalnesti sunt nule. Atunci cand fiecare persoana seamana cu el, atunci cand ii simti parfumul la fiecare adiere de vant si parca mereu ii auzi vocea aceea calda si linistitoare.

De fiecare data cand stai in intuneric si privesti tavanul te grandesti la el nu? La ultima conversatie, la ultima privire, la ultimul sarut… . buzele tale inca tanjesc dupa acea dulceata. Asculti aceasi melodie din nou si din nou, doar pentru ca iti trezeste sentimente nemaiintalnite pana atunci, pentru ca iti infioara trupul si in acelasi timp iti aduce o placere extraordinara in suflet. Dintr-o data toate melodiile de dragoste te descriu mai bine ca niciodata, iar fiecare carte citita ascunde defapt povestea ta…a voastra.

Am ghicit cate ceva din ce simti? Si partea cea mai buna e ca…te-am facut sa te gandesti (cred) la persoana la care tii desi nu prea cred ca am spus vreun nume.

„To do” list…


Asa cum am promis 🙂

Imagine

Cel mai frumos lucru pe care il poti face pentru un copil aflat in acea situatie, din punctul meu de vedere.

Imagine

Mereu mi-am dorit sa descopar un loc unde sa imi petrec timpul atunci cand simt nevoia sa fiu singura, sau un loc care sa ma linisteasca, sa ma inspire.

ImagineVreau un catelus…simplu! 😀

ImagineIubesc culoare asta si o vreau neaparat si pe parul meu!

Imagine

Shame on me! Imi tot propun asta in fiecare vara de cativa ani si se pare ca inca nu am taiat dorinta asta de pe lista :)).

Imagine

Mereu mi-au placut pozele acelea artistice (pe care le cam folosesc si eu in acest articol) si chiar vreau sa le pot obtine si eu.

Imagine

Ooo, da! Da! Calatoriile sunt preferatele mele, iar de cele lungi cu masina, prin ploaie sunt total indragostita. Mi-e frica sa zbor cu avionul, dar sunt sigura ca trebuie sa imi infrunt teama asta pentru a-mi indeplini una dintre dorinte.

Imagine

Inca cativa ani, vreo 3 la numar si o sa am si eu ocazia sa calc oameni invat sa conduc!

Imagine

Mare nebunie dorinta de-a mea

Imagine

Si asta o sa se si intample. Nu as lasa pe nimeni sa imi calce ideile in picioare.

Si cam cu asta am terminat. Sunt 10, intr-o ordine total aleatorie ( cu exceptia adoptiei unui copil, aceea  chiar e pe primul loc), de pe lista mea de dorinte.

Rezumat


Copilaria, o scurta vacanta in viata unui om. Vacanta perfecta, vacanta in care visam, ne jucam si speram cu ardoare la orice. Din pacate, aceasta perioada mirifica din viata trece ca un vis de vara pe langa noi, insa face loc unui nou capitol din cartea vietii.

Perioada in care invie in noi acea emotie care  invata ochii sa straluceasca si oftatul sa surada, acele momente cand sufletul nostru fraged de copil se transforma usor usor intr-un camp de lupta pentru viitoarele noastre iubiri. Iubiri pe care nu le vom uita niciodata, dureri care peste ani vor deveni amintiri frumoase, sarutari ce vor lasa urme mult timp pe buzele fierbinti. Rabdarea noastra devine din ce in ce mai nebuna, o pierdem pe parcursul vietii…nu mai suntem niciodata asa cum am fost ieri.

Varsta adolescentei, floarea vietii, cartea tineretii.

Noaptea trecuta spulberi vraja sufletului tau…noaptea aceasta mori usor intr-o lacrima fierbinte ce-ti cade lin pe asternutul udat de alte picaturi mai grabite ce ti-au strabatut deja obrazul rece,iar maine invii din propria cenusa, ascultand melodia ce te-a alinat mereu cand nu gaseai niciun raspuns intrebarilor din chestionarul destinului.

            Simti ca se prabuseste cerul peste tine, simti ca stelele se sting si apa ia foc, toate acestea le simti impreuna atunci cand iti pierzi iubirea. Cand pleaca de langa tine crezi ca totul s-a sfarsit ca nimic nu mai are rost, toate acestea pana cand inima ta, deja plina de rani incepe sa fie vindecata de un alt sulfet mai bun, mai cald si mai iubitor decat cel pe care tocmai l-ai pierdut. Iar pe cel care a plecat il uiti, sau cel putin asta crezi…asta vrei sa crezi… . Prima iubire nu o vei uita niciodata, ea va avea mereu un loc special in sulfetul tau, pentru ca alaturi de “EL” ai simtit pentru prima data acel sentiment necunoscut pana atunci.

Cand in sufletul tau o sa inceapa sa cada o ploaie interminabila simti nevoia sa ceri un sfat, iar acest sfat il cauti la o persoana care a trecut deja prin asa ceva…poate pentru ca ai nevoie sa sti ca nu esti singurul caruia i se intampla asta, sau poate doar pentru a te alina gandul ca si tu o sa fi candva la fel de fericit ca si acea persoana.

Poate nu credeam sau…nu scultam mereu sfaturile celor mai invarsta decat noi insa…mai tarziu realizam ca a avut dreptate, ca acel om este un adevarat intelept si speri sa fi si tu la fel intr-o buna zi. Si o sa fii!

Odata cu inaintarea in varsta iti recapeti acea rabdare pe care adineaori ai crezut-o pierduta pe vecie si inveti sa o imblanzesti, pas cu pas se face tot mai ascultatoare si mai cuminte. Ajungi ca tu sa dai sfaturi celor tineri si iti place asta. De ce? Poate pentru ca iti reamintesti de momentele petrecute cu cei dragi tie,poate pentru ca realizezi ca desi acea “prima iubire” a plecat., defapt este tot in inima ta, sau poate pentru ca iti dai seama ca acele “balti” care in anii tineretii erau pline de apa si noroi, s-au uscat si s-au transformat in raze de soare ce acum iti incalzesc sufletul.

Si asa…usor usor, in cartea destinului se scriu din ce in ce mai putine cuvinte, apropiindu-se lent spre fericitul final. Timpul se vestejeste cu noi impreuna, ceasul din urma devine tot mai pustiu, iar in ochii nostril se citesc ultimile flacari ale apusului ultimei ore parfumate din aceasta calatorie. Dar…aceasta carare nu s-a terminat aici. Aceasta “adormire” este doar un popas spre eternitate.

Inima insetata de viata si amor incepe sa oboseasca iar noi adormim cu zambetul pe buze si cu gandul la paginile anterioare. Dupa ce le recitim inca odata, destinul pune ultimul punct si inchide copertile cartii de aur, dandu-i titlul “Asta am fost eu!” 

Broken heart.


Intr-adevar am inima zdrobita. Asa cum nu am mai avut-o niciodata pana acum. Dar acest fapt nu se datoreaza vreunei persoane sau vreunui baiat asa cum pare. 

Ati avut vreodata acea senzatie ingrozitoare ca va fuge pamantul de sub picioare? Sau ca va cade cerul in cap? Ati avut vreodata impresia ca purtati pe umeri Olimpul si ca nu mai puteti sa continuati asa? Pentru ca exact asta simt eu acum.

Multi au spus…”Te inteleg. Stiu prin ce treci.”,  dar  nu au nici macar cea mai vaga idee despre ce simt, despre ce gandesc. Daca nu ai avut soarele in mana pentru un timp pentru ca mai apoi sa ti-l rapeasca noaptea, atunci nu, nu sti prin ce trec. 

Am avut atatea planuri, totul era pus la punct. Imi vedea viitorul acolo, stiam exact ce o sa se intample in continuare, pentru ca un telefon sa strice totul. Pentru ca un apel sa imi rapeasca tot ce am avut mai drag, tot ce am adorat in acea vreme. Momentele care au urmat dupa primirea acestei vesti au fost atat de intense, iar starile mele se schimbau atat de brusc incat am inceput sa intru in panica din cauza comportamentului meu. Am fost socata, nu am mai scos nici un cuvant, pentru ca mai apoi sa incep sa plang si sa urasc totul in jurul meu. Brusc zambetul mi-a aparut pe buze si am inceput sa rad de cat de penibila sunt. Ma intrebam intr-una de ce fac atata caz din asta? De ce ma consum atat? Nu merita! Dar apoi alter ego-ul meu mi-a reamintit ca pentru “el”, pentru planurile noastre, merita sa faca acea zarva. Pentru ca totul a fost distrus.

La fel sunt si eu acum. Dar speranta si increderea inca nu m-au parasit. Inca ma ajuta sa accept asta si ma ajuta sa inteleg ca poate in acest caz e mai bine ca acest lucru sa se intample mai tarziu, poate ca tot raul e spre bine.