Intamplare


          -Nuu, te rog nu ma lasa sa cad!

          Nu m-a ascultat si m-a scapat.

          -Doar ca sa stii…stateam chiar foarte bine acolo unde eram. In ochii tai albastri ma oglindeam zi de zi. Erai foarte fericit. Ce s-a intamplat cu tine?

          -Te iubesc! De ce a trebuit sa pleci?

          -Poftim?! Tot eu sunt de vina? Tu m-ai dat afara din ochii tai, din viata ta din…Stai putin…tu nu vorbesti cu mine. Ce s-a intamplat?

          Nu mi-a raspuns. Insa am vazut ca ceva nu era in regula. Intr-o mana tinea o poza, iar in cealalta telefonul. Era deschis la ultimele apeluri, la numele ei.

          -Doamne! Nu pot sa cred! Dar..dar… . Pana acum, de fiecare data cand ai plans, ai plans de fericire, nu te-am vazut niciodata asa si..te cunosc cam de o viata.

          -Nu mai resist!

          A apasat butonul de apel si a dus telefonul la ureche. Nu a raspuns nimeni. Eu alunecam din ce in ce mai repede, impinsa din spate de alte lacrimi care, spre uimirea mea erau foarte fericite ca vad lumina zile, nemaipasandu-le defapt de ce era mai important; cel care le-a aparat si le-a aratat cat de frumoasa poate sa fie viata, suferea atat de mult. Am alunecat usor pe obrazul catifelat si am ajuns sfioasa pe buzele lui. Era atat de bine acolo. Erau calde si…atat de dulci. As fi vrut sa raman acolo pentru totdeauna insa am cazut jos, pe poza ei. Aici s-a terminat totul pentru mine. Am disparut alaturi de cea care i-a oferit in acelasi timp, cele mai frumoase momente din viata lui si cea mai mare rana a sulfetului.

          Nu a plans niciodata de frica sa nu ma piarda. Iar din cauza unei greseli ne-a pierdut pe amandoua. Nu am auzit un timp nimic de el. Intrasem intr-un somn parca, pana cand, dintr-o data m-am trezit din nou acolo…acolo unde iubeam sa fiu, unde iubeam sa traiesc. In ochii lui. Eram acolo, gata sa cad. Insa de data asta nu m-a mai lasast. Poate pentru ca i-am lipsit prea mult, sau poate pentru ca acum nu mai avea niciun motiv sa ma lase sa scap. Ceea ce vedeam eu de acolo era cel mai frumos lucru vazut vreodata. Ea statea in fata noastra intr-o rochie alba, iar parul ei negru era lasat sa curga usor peste umerii palizi. Chipul ei angelic era pus in evidenta de ochii ei negri inlacrimati. Dar si ea avea doar lacrimi de fericire, la fel cum eram si eu..o lacrima de bucruie in ochii celui care era acum “cel mai iubit dintre pamanteni”.

          Mai tarziu am aparut din nou. De data aceasta am cazut. Insa eram tot o lacrima de fericire si de pe chipul lui am cazut pe alt obraz. Era mult mai catifelat…mult mai cald. Am cazut pe cel ce era fructul iubirii lor. Era copilul lor. De atunci am ramas doar a lui. M-a iubit foarte mult; la fel ca taticul lui si nu m-a lasat sa plec niciodata.

          Acum, te rog, sa pastrezi asta, sa o citesti de fiecare data cand vrei sa plangi si sa te gandesti daca merita cu adevarat sa mai pierzi inca o lacrima.

Anunțuri

Un gând despre “Intamplare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s