E seara. E noapte. E dimineata, daca ar fi sa ascult de ceasul telefonului care incepe sa ma oboseasca. Intunericul a pus de mult stapanire pe camera mea. Peretii pe care mi-am pictat toate visele si de care mi s-au lovit toate gandurile, incep sa se scufunde incet incet intr-o liniste asurzitoare. Doar doua cuvinte imi mai alearga acum prin minte. Cuvintele lui. Rugina sufletului incepe usor usor sa se desprinda, stiindu-l la doar doua cuvinte departare de mine.
Aberez! La asta ma pricep cel mai bine. Nici nu astept altceva din partea mea. Doar aberatii.
Saracele suflete nebune. Alearga zi de zi dupa visele de ieri, incercand sa gaseasca sperantele de maine. Saracele suflete nebune., alearga ca niste cai salbatici urmarind doar ceea ce fuge de ele. Cauta liniste? Nu prea cred. Cauta fericire? Poate. Cauta dragoste? Cu siguranta!
In intunericul sufletului meu asta este tot ceea ce imi doresc; iubire, dragoste si afectiune
Nu te speria, te rog, nu fugi! Nu si tu… . Nu ma lasa aici singura. Am nevoie de ajutor. Am nevoie de cineva care sa ma ajute sa car toate sentimentele astea. Atata timp cat le impartasesc nu imi mai zdrobesc asa tare sufletul. Am nevoie de tine.
Sau poate ca nu….
E seara. E noapte. E dimineata.
