25. decembrie. 2014


Si simteam cum ma dezintegrez. Simteam cum toata substanta mi se scurgea din membre. Eram o baltoaca de durere si dragoste. Un amestec chimic periculos, gata sa explodeze din moment in moment. Raceala de afara nu mai avea nici un efect asupra mea. Sangele era in punctul de fierbere pulsand tot mai puternic in fiecare vena; fiecare celula incepuse sa se framante, iar muschii cardiaci incepura sa o ia razna vrand sa evadeze din cutia toracica, rupand si sfasiindu-mi epiderma.

Eram o baltoaca. Un amestec explozibil de dragoste si ura. de dor si indiferenta, de fericire si teama.

17. decembrie. 2014


Toata camera ii era plina de carti. Iar ea, ea statea in mijlocul lor, ingnorand dezordinea din jur si incercand sa isi puna putin viata in ordine.

Ziua nu are nici cea mai mica grija. Uita de tot si de toate si trece prin orele luminoase cu un zambet incontestabil pe buze. Insa ceea ce nu stiu ceilalti este ca noaptea o innebuneste. O paralizeaza de frica.

Nu a fost niciodata ca ceilalti. Ea nu simte pur si simplu. La ea sentimentele nu vin si pleaca. La ea sentimentele vin si pun stapanire pe absolut tot. Simte deseori cum i se tese o panza de paianjen prin tot corpul. Tesatura care o paralizeaza, ii ingheata toate gandurile si o face sa uite sa respire. Practic, asta pateste in fiecare seara de ceva timp. Si stie ca nu are ce face. Nu a luptat niciodata cu gandurile sale pentru ca stie ca nu are cum sa castige. S-a lasat pur si simplu coplesita de propria imaginatie pana cand, intr-un sfarsit adormea, sleita de puteri.

large (6)

Promisiune.


Si ar trebui sa ma bucur? Sa imi para rau?

Sunt o persoana rea daca ma gandesc la mine in situatia asta? Dar nici macar asa nu stiu daca e de rau sau de bine. Nici macar asa nu stiu pe care dintre ei ii tradez. Dar stiu sigur ca o bucatica din mine o sa fie pierduta, oricum ar fi.

Dar o sa fie bine, nu? Adica, ce am aici voi gasi si acolo. Sau nu… .

Dar cu secretele cum ramane? Se presupune ca le iau cu mine? Sau le las aici, ingropate intr-o cutie? Privirile, imbratisarile, zambetele si rasetele lor pe care le iubesc din ce in ce mai mult, or sa incapa oare in geamantan? Sau vor fi nevoiti sa mi le trimita prin posta, fiecare pe rand?

Spuneam candva ca soarta este una dintre lucrurile in care cred. Poate ca asta trebuie sa fac si de data asta. Sa cred in destin, sa cred ca asa e mai bine…pentru toti. Poate am ranit prea mult. Poate ca e cazul sa ma opreasca cineva iar aici nu exista acel cineva. Sau poate pur si simplu unora le va fi mai bine fara mine.

Dar nu voi uita.

Nimic.

Iar asta e o promisiune.

Beautiful Prague


Printr-o multime de lume frumoasa si plina de viata, un singur suflet romanesc incerca sa isi gaseasca linistea.

Mereu mi-am dorit sa merg in Praga, iar zilele trecute am avut onoarea de a taia de pe lista inca o capitala. Minunat loc. Magic as putea spune. Plimbarile din timpul zilei pe strazile orasului mi-au deschis ochii ajutandu-ma sa vad toata frumusetea din jurul meu. Arhitectura, atmosfera, dar cel mai important, oamenii de acolo. Pareau atat de…rupti de realitate. Fericiti. Nu am reusit sa le citesc pe chip nici o grija. Iar asta mi-a dat speranta.

DSCN0804

10841675_688049901309010_1597749519_n DSCN0832 10743734_688049297975737_600487326_n

Dar noaptea este cea care face ca magia sa fie completa. Noaptea in Praga m-a prins gandindu-ma la persoane dragi, m-a prins plimandu-ma alaturi de fiinte iubite. M-a prins cu el in suflet. Dar in acel moment a fost perfect; imi imaginam cat de frumos ar fi sa ne plimbam impreuna pe acele strazi, sa admiram cladirile, sa privim orasul de pe pod, sa vorbim cu strainii, sa alergam de nebuni si imbatati de fericire. Asta imi doream.

DSCN0776 DSCN0784DSCN0786

Maybe one day.

„Oameni frumosi. Iubiri negasite. Trecem zilnic pe langa zeci, sute de oameni, fara sa ne sinchisim sa ii privim macar. Dar oare cate prietenii pierdem asa? Pe langa cate eventuale povesti de dragoste trecem?”