18. ianuarie. 2015


„-Fii tare, draga! O sa fie bine!”

Am ajuns sa ma satur sa tot aud asta la nesfarsit.

Si daca nu vreau sa fiu puternica? Daca nu mai pot sa fiu? M-am saturat sa aud asta zi de zi. De altceva nu sunteti in stare? De ce nu are nimeni curajul sa ma intrebe ce simt de fapt? De ce nu are nimeni curajul sa ma  asculte, sa imi asculte adevaratele ganduri? De fapt…pana si mie imi e teama sa le aud.

Am ajuns la un moment dat sa imi repet pana si eu ca totul o sa fie bine, dar imediat mi-am dat seama ca nu are rost sa ma mint. Cu siguranta o sa fie bine…intr-un final. Dar pana atunci, mai am mult de mers. Mai am de trecut prin multe focuri si multe nopti. Pana atunci mai am de uitat multe persoane si de suprimat multe amintiri.

Sau nu?

E prea tarziu. Sunt prea multe intrebari.

Orele mici imi dau dureri de cap. Orele tarzii imi fac inima praf.

Tacere


Suntem inconjurati. Vine spre noi din toata partile. Iese din interiorul toracelui nostru. Iar noi ce facem? Ne speriem de  necunoscut si incercam sa o oprim. De fiecare data.

De ce suntem atat de speriati de liniste? In ea ne aruncam de fiecare data frustrarile, lucrurile pe care nu le spunem niciodata. Iar atunci cand ramanem singuri cu ea, toate aceste lucruri de care fugim se intorc cu repeziciune spre noi. Poate asta e motivul pentru care ne ferim de liniste.

De ce ne este teama de tacere? Acesta are doua intrebuintari. Dar depinde de cum o folosim.

Linistea dintre doi oameni poate distruge sau poate construi. Tacerea dintre doi oameni construieste sentimente si legaturi pe care nimic altceva nu le poate construi. Linistea dintre doi oameni te poate linisti, te poate face sa te simti acasa, dar poate uneori si sa te manance, usor, incepand din interiorul sufletului pana la suprafata ochilor.

Fugim de necunoscut doar pentru ca nu seamana cu nimic din ce stiam noi pana acum. Nu incercam sa vedem lumea in alt mod, continuand sa traim in mica noastra cutiuta. Ne temem de liniste pentru ca ea ne urla gandurile. Ne temem de intuneric doar pentru ca nu mai avem lumina alaturi. Ne temem sa pierdem persoane gandindu-ne doar la noi. Dar ceea ce nu stim este ca sufletul nostru are nevoie de intuneric pentru a gasi cel mai bun drum. Nu stim ca mintea are nevoie de liniste pentru a se face auzita. Nu stim ca lasand persoanele sa iasa din viata noastra, aflam cine merita de fapt efortul.