E soare!


E soare! E soare!

E imposibil sa repeti aceste doua cuvinte fara sa-ti intre in sistem, fara sa incepi sa le spui din reflex atunci cand te uiti in ochii lui, sau atunci cand, fara sa isi dea seama, te face sa razi.

„E soare!” i-ai spune cand iti e dor de el.

„E soare!” i-ai spus printre chicoteli.

„E soare!” ai vrut si atunci sa urli. Atunci cand il aveai atat de aproape.

Dar nu se putea. Soarele tau nu mai apartinea de mult de cerul lui. Sau poate ca iti era prea teama ca se va uita cu dispret la tine spunandu-ti ca asta nu mai conteaza.

E barbar sa crezi ca poti opri pe cineva din a striga din tot sufletul acele cuvinte. Nu atat de brusc. Nu atat de rapid. Nu atat de dureros.

Dar nu poti merge la oricine spunadu-i ca e soare. Te va crede nebun. Porbabil esti. Cu totii am innebuni daca nu am avea cu cine sa impartasim aceste cuvinte…

E soare, dragul meu!

E soare pentru totdeauna.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s