Viitor


Era soare. Era cald. Era Paris.

Doar tu, eu, o camera foto si lumea din jur care disparea usor usor in peisaj. Strazile acelea…ah! Strazile si degetele noastre imbratisate. Balconul plin de flori si zambetul lui in stanga mea. Reflectia iubirii adevarate conturata in fiecare vitrina pe langa care treceam. Miros de mai, miros de te-as iubi o viata.

Dar brusc totul se prabuseste in linia fina dintre noapte si zi. Ochii ii sunt alungati de prima raza de lumina ce-mi atinge pleoapele. Iar eu, eu incerc sa ma agat de acel vis cat mai mult cu putinta pentru ca stiu ca realitatea nu e la fel. Strang ochii, incapatanandu-ma sa-l parasesc. Nu e langa mine si asta doare mai mult ca niciodata.

Odata ce soarele invadeaza camera incep sa simt fiecare sarut, fiecare atingere si fiecare privire. Si arde. Urmele lor imi ard pielea, asa cum dorul imi arde inima.

Ne vedem maine, dragul meu.

tumblr_nv58uemLvW1qefpn8o1_1280

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s