Sfarsit

Sfarsit

Toata esenta orasului se scurgea odata cu ploaia ce cadea energic. Norii pareau atat de grei pe umerii cladirilor incat cimentul a inceput sa se sfarame, otelul se prelingea pe trotuare, iar geamurile parca nu se mai opreau din a se sparge. Oamenii alearga bezmetici pe strazi in flacari. Au alergat asa pana au cazut pe pamantul ars. Obositi. Lesinati. Morti. Nimeni. Nimic. Gol. Pustiu. Ingeri cu aripi arse se tarau pe sub cladiri ce au inceput sa se prabuseasca. Din crapaturile pamantului ieseau bufnite si porumbei cu ciocuri ascutite. Acestia se repezeau spre case, dar se loveau de zidurile lor, transformandu-se in fluturi albastri. Se inaltau spre cer, acoperind repede tot ceea ce putea fi cuprins cu ochii. Cu aripile lor au reusit sa insufle viata cadavrelor deja in descompunere. Acestea s-au ridicat, rand pe rand, umpland strazile metropolei.

Desi toti respirau, orasul era fara viata. Rauri de iubire se varsau pe bulevarde, inimile indivizilor fiind secate. Nimeni nu simtea nimic. Sufletul le era paralizat de o letargie de cosmar. Cu totii priveau infernul, dar nimeni nu se speria. Cu totii vedeau sfarsitul, dar nimeni nu tresarea.

Pas cu pas se apropiau tot mai mult de prapastia din asfalt. Nicio intrebare, nicio teama.

Nicio bariera intre omenire si infern.