Suflet boem


Am nevoie de poezie in viata mea. Am nevoie de ea in fiecare secunda, asa cum un peste intreg la minte are nevoie de apa. Am cautat-o cu disperare si teroare in carti, caiete si foi aruncate si gasite mai tarziu pe sub dulapuri.

Am facut toate astea pana am realizat ca ea ma asteapta in ochii tai, in culoarea lor pe care o redescopar de fiecare data cand ma privesti, o gasesc in vocea copiilor ce alearga in jurul meu, un gigant fioros in lumea lor inocenta, gasesc poezia in zambetele alea abia zarite ce iau nastere in priviri si mai apoi aluneca pe buze. Poezie imi scrijeleste copilaria in minte atunci cand imi face cu mana dintr-un trecut dulce.

Anunțuri

Viseaza-ma


Te rog, lasa-ma sa te ating, macar in vis; strange-ma de mana, te rog, si trage-ma langa tine, macar in vis. Gandeste-te la mine, inchide ochii si alinta-ma, spune-mi la ureche tot ce nu ai avut curaj sa imi spui pana acum, incet, soptit, lasa-mi doar inima sa te auda, las-o doar pe ea sa stie de noi. Inchide ochii si opreste timpul in loc, stiu ca poti, stiu ca ai mai facut-o; lasa secunda aceea sa imbratiseze eternitatea.

Inchide ochii si strange-ma de mana, macar in vis.

Pentru moment.