Ferestre spre viața mea


Mă vezi, știu asta. Privirile ard, ști asta. Daca ai fi ca mine ți-ai imagina cel puțin trei scenarii diferite pentru fiecare gest involuntar. Pentru că tocmai ce se întâmplă în mod inconștient spune o poveste despre noi. Dar nu ești. Puține minți sunt populate de tipul acesta de gânduri și tocmai de asta vreau ca subconștientul meu sa îmi devină prieten, să ajung să il cunosc.

După îndelungi sesiuni de autoanaliza, lucrurile au devenit mult mai clare.

Sunt curioasa, sunt un suflet într-o continua sete de nou și neobișnuit. Sunt atrasă de „diferit” așa cum e atrasă musca de bec. Trebuie să cunosc, trebuie să înțeleg.

Port ruj pe buze doar după o seara in care a curs rimelul.

Port albastru pe unghii când îmi e dor.

Zâmbesc atunci când am eu nevoie să văd zâmbete in jurul meu.

Îmi trec mana prin par când emoțiile devin copleșitoare. Îmi trec mana prin par atunci când gândurile îmi sunt la kilometri depărtare.

Privesc cerul atunci când îmi e dor de suflete dragi. Privesc pământul atunci când ochii vor să mângâie chipuri „nepotrivite”.

Îmi musc buza atunci când gândurile mă obligă să o fac.

Îmi înfig unghia in degetul mic atunci când știu că sunt mai bună decât nervii mei.

Scriu atunci când știu că nu există altă mângâiere.

Scriu atunci când vreau să îți spun ceva.

Scriu atunci când e prea mult.

Vicii


Cat de ciudat poate sa fie?

Pana si cea mai scurta prezenta a vreunui suflet in drumul nostru isi pune amprenta pe a noastra viata. Fiecare suflet e o raza de soare ce ne mangaie, ce ne incalzeste, ce ne arde in treacat, in drumul lor spre altceva…spre altcineva. Suntem constienti de puterea lor, dar ne bucuram de vulnerabilitatea noastra. Ca un fulg de papadie ne lasam dusi in stanga si-n dreapta, ne lasam aruncati in sus, invartiti, rasuciti si ametiti radem in nebunia asta dulce.

Oamenii sunt droguri, poate cele mai periculoase droguri pe care le-a cunoscut omenirea si, cu toate acestea, nimeni nu vorbeste despre asta.

Oamenii dau dependenta. Oamenii creeaza universuri. Oamenii distrug universuri.

Lectie


Simt tradarea. O simt acut in tot corpul, simt cum misuna prin vene si prin tesuturi ca un parazit, cautandu-si locul. Nu se poate hotari si astfel se dezintegreaza in zeci de mii de aschii, infigandu-se in fiecare celula a corpului. Ignor durerea, dar zambetul imi piere de pe buze si sunt din nou sub apa. Imi aud inima cum bate, incearca disperata sa imi spuna ceva, aud rotunjimi, aud priviri, aud posibilitati epuizate. Deschid ochii si o vad cum sta deasupra mea

TEROAREA          PANICA          GROAZA

Vreau sa tip, vreau sa urlu, vreau sa lovesc sa sparg si sa plang.

In schimb zambesc.

Din nou.

Zeitati


Iti aud din nou vocea in miez de noapte. Am asteptat-o atat de mult timp. Spui aceleasi lucruri, repeti de fiecare data aceleasi cuvinte; am ajuns sa le invat. Le rememorez si le repet obsesiv de fiecare data cand nu esti in jurul meu, o fac din teama de a nu le uita.

Te-am chemat de multe ori in vis, iar acum apari tot mai indraznet. Ma asezi in bratele tale si imi spui povesti, basme si legende. Imi povestesti despre zei, zeite si pagani. Imi spui ca aici putem sa fim si noi, imi spui ca aici putem sa fim orice. Dar nu mai avem timp. Nu a mai ramas timp pentru asta, iar destinul zeilor din vis se sfarseste brusc. E din nou dimineata. Sunt din nou doar eu.

Rotunjimea numelui tau imi scrijeleste pe creier cuvinte pe care le doresc spuse, cuvinte de care vreau sa stie si ceilalti ca sunt pentru tine.

Lapte de pasare


-Cum obtii laptele de pasare?

-Cum adica? Nu stii?! Iei o pasare si o mulgi, la fel cum obtii si laptele de vaca.

A facut ochii mai mari decat am vazut vreodata, gura lui micuta spunea fara oprire un „O” mut, iar privirea i s-a luminat intr-o secunda.

-…Vreau sa vad asta!!

A fost cel mai frumos lucru pe care l-am vazut eu in ultima buna perioada de timp: inocenta in cea mai pura stare a ei. Am vazut in fata mea curcubeul ce ni-l desena copilaria in fiecare zi, fie ca eram uzi din cap pana-n picioare de ploaie, fie ca eram inghetati de zapada rece. Cu sufletul plin de fericire m-a trecut un fior rece pe spate pentru ca exact asta este ceea ce pierdem atunci cand cifra varstei nu se mai opreste din crescut: pierdem inocenta aceea pura cu care reusim noi sa ne imaginam cum toate mamele, matusile si bunicile alearga dupa pasari pentru a le mulge si pentru a ne face noua poftele.

Exercitiu de imaginatie


Era o seara mult prea obisnuita de martie. Te-am zarit pe tine si brusc a devenit o seara perfecta de martie. M-am ridicat de la locul meu, unde stateam atat de cuminte, te-am luat de mana si ti-am spus ca ar fi mai bine pentru amandoi sa plecam de acolo. Ai ascultat, bineinteles. Ma decisem, in sfarsit, sa apar goala in fata ta.

Te-am asezat pe podea, iar eu, in fata ta, am inceput sa dau jos, pe rand, tot ceea ce purtam.

Am inceput cu trandafiriul din obraji si cu petele visinii de vin de pe buze; m-am descaltat de orgoliu si am revenit cu picioarele pe pamant, imi facea atat de mult rau si nu intelegeam de ce continui sa il port. Dar o faceam. Mi-am desfacut coada si mi-am lasat parul liber, lasand sa cada din el doar sperante si visuri. Eu te priveam pe tine, iar tu priveai fascinat podeaua plina de idei colorate. Cand ti-ai adus din nou privirea asupra mea eu scapasem deja de nevoia de atentie, de mandrie si de ignoranta. Urmareai cu privirile aprinse, linia fina a indiferentei, alunecand usor pe pielea mea, pana a ajuns si ea, intr-un final, pe podea, la picioarele mele.

Ultimul lucru pe care l-am dat jos a fost zambetul. L-am luat cu atentie si l-am asezat grijulie pe noptiera de langa tine. Aveam nevoie de el mai tarziu.

Spune-mi acum. Sunt la fel de frumoasa dezbracata de trup cum sunt imbracata cu ziduri?

Sentință


Sunt prizoniera propriei minti; inchisoare sumbra, imprejmuita de ziduri inalte si sarma ghimpata.

Sunt inconjurata aici de ganduri si imagini ce nu vor parasi vreodata lumea imaginatiei, vor ramane captive acolo, impreuna cu mine, torturandu-ma si aratandu-mi imposibilul. Intind mana si vreau sa le ating, dar fug de mine si se ascund intr-un colt intunecat al celulei. Apar usor, pe varfuri, doar atunci cand imi asez trupul obosit si sleit de durere pe saltea. Ma inteapa un arc dar mai tare incep gandurile sa ma intepe atunci cand trag de mine, atunci cand incep sa ma chinuie. Incerc sa inchid ochii, incerc sa trec dincolo de zidurile de beton pe care le-am construit chiar eu, cu mana mea, incerc sa trec de tot ceea ce este in jurul meu zi de zi, dar imaginile acelea se strecoara viclene pe sub gene. Cum reusesc asta nu am stiut niciodata. Le simt in crestetul capului, le simt cum imi coboara usor pe frunte, iar de pe arcada se impiedica mereu si imi cad pe buze. Le rostesc. Le rostesc. Le rostesc. Le rostesc in speranta ca se vor consuma dar incep sa urce pe obraji. pe nas si se agata de gene. Genele incerc sa le tin mereu cat mai ude, poate poate aluneca si se prapadesc, dar nu se intampla niciodata asta, se strecoara miseleste pe sub pleoape si incep sa ma chinuie. O durere dulce ce ma tine prizoniera lor. A gandurilor. Prizoniera ei. A imaginatiei.

Care e diferenta dintre nebunia unui om disperat si curajul unui nebun?

In fiecare colt al celulei am scris cate un nume. Persoane dragi pe care le doresc alaturi de mine, oameni frumosi pe care ii vreau in viata mea. Un singur colt l-am lasat golas si asta pentru ca nu stiu diferenta dintre nebunia unui om disperat si curajul unui om nebun.

Somewhere else


Pick a time and a place and I’ll meet you there. Another life, perhaps, another Universe, maybe. It’ll be just the two of us there, no time, no life, no death. No other scent, but the perfume of your eyes staring at me, no other taste, but the sweet, oh, the sweet taste of your mouth meeting mine. My mind will be full of nothing else but yours being full of me.

Pick a time and a place and I’ll meet you there.

Mit


Suflet boem am fost si sunt. Am stat nopti intregi scriind, incercand sa uit de sine, incercand sa te aduc langa mine. Am adormit cu vocea ta in urechi, auzind cuvinte adresate unui eu incert. Te-am visat, eram impreuna. Nimeni nu stia de tine sau de noi. Mi-ai atins parul si mi-ai spus ca nimeni nu o sa o mai faca la fel ca tine. Ai avut dreptate, dar lumina zilei mi-a fost dusman in dimineata asta. Mi te-a rupt de langa mine fara sa puna vreo intrebare, fara sa stea pe ganduri. Te-am visat si m-am trezit cu parfumul tau impanzindu-mi camera. Ai fost acolo. Stiu ca ai fost.

Te priveam si aveam senzatia ca te stiu de o viata.

Te priveam si iti auzeam zambetul din priviri.

Te priveam si ma intorceam acasa.

Suflet boem


Am nevoie de poezie in viata mea. Am nevoie de ea in fiecare secunda, asa cum un peste intreg la minte are nevoie de apa. Am cautat-o cu disperare si teroare in carti, caiete si foi aruncate si gasite mai tarziu pe sub dulapuri.

Am facut toate astea pana am realizat ca ea ma asteapta in ochii tai, in culoarea lor pe care o redescopar de fiecare data cand ma privesti, o gasesc in vocea copiilor ce alearga in jurul meu, un gigant fioros in lumea lor inocenta, gasesc poezia in zambetele alea abia zarite ce iau nastere in priviri si mai apoi aluneca pe buze. Poezie imi scrijeleste copilaria in minte atunci cand imi face cu mana dintr-un trecut dulce.

Viseaza-ma


Te rog, lasa-ma sa te ating, macar in vis; strange-ma de mana, te rog, si trage-ma langa tine, macar in vis. Gandeste-te la mine, inchide ochii si alinta-ma, spune-mi la ureche tot ce nu ai avut curaj sa imi spui pana acum, incet, soptit, lasa-mi doar inima sa te auda, las-o doar pe ea sa stie de noi. Inchide ochii si opreste timpul in loc, stiu ca poti, stiu ca ai mai facut-o; lasa secunda aceea sa imbratiseze eternitatea.

Inchide ochii si strange-ma de mana, macar in vis.

Pentru moment.

Teorie (?)

Teorie (?)

Vorbesc despre oameni ca si cum as avea cel putin cunostine in domeniu, dar nu e asa. Oamenii sunt imprevizibili, oamenii sunt intr-o continua miscare si transformare si schimbare. Eu sunt centrul propriului Univers; ma astept sa se intample ceea ce imi doresc, ma astept sa atrag ceea ce gandesc, dar uit deseori un lucru: Universul meu nu este singurul, exista cate unul diferit in jurul fiecarui suflet de care ma lovesc.

Lucrurile devin insa interesante atunci cand multitudinea de galaxii a doi oameni incep sa se ciocneasca. La inceput totul este confuz: Ce este al meu? Ce s-a rupt din tine? Ce a mai ramas din mine? Dar dupa cativa ani lumina realizezi ca ati reusit sa creati o lume noua, o lume mult mai frumoasa decat cele doua din care a luat nastere, un teritoriu comun in care aveti voie sa va jucati de-a zeii, conturadu-va singuri destiul de acolo inainte.

 

Oameni dragi


Sunt o norocoasa. Asta pentru ca ma simt acasa in atat de multe locuri incat nici macar nu indraznesc sa le numar.

M-am simtit acasa in acea dimineata cand am deschis ochii, inconjurata fiind de intuneric si caldura, acasa m-am simtit in masina lui, cu drumul lung in fata; m-am simtit acasa odata ajunsa in parcare, atunci cand i-am vazut pe la ferestre; m-am simtit acasa cand l-am imbratisat pe pitic, cand ne-am privit in oglinda, cand i-am luat pe toti, pe rand, la pupacit, cand dansam, cand radeam.

Eram impreuna si abia atunci am realizat cat de tare mi-au lipsit oamenii aceia dragi, atunci cand am realizat cu cata energie au reusit sa ma incarce.

Sunt o norocoasa pentru ca dau de oameni tot mai frumosi, invat tot mai multe de la ei, le dau tot mai mult din mine.