Sentință


Sunt prizoniera propriei minti; inchisoare sumbra, imprejmuita de ziduri inalte si sarma ghimpata.

Sunt inconjurata aici de ganduri si imagini ce nu vor parasi vreodata lumea imaginatiei, vor ramane captive acolo, impreuna cu mine, torturandu-ma si aratandu-mi imposibilul. Intind mana si vreau sa le ating, dar fug de mine si se ascund intr-un colt intunecat al celulei. Apar usor, pe varfuri, doar atunci cand imi asez trupul obosit si sleit de durere pe saltea. Ma inteapa un arc dar mai tare incep gandurile sa ma intepe atunci cand trag de mine, atunci cand incep sa ma chinuie. Incerc sa inchid ochii, incerc sa trec dincolo de zidurile de beton pe care le-am construit chiar eu, cu mana mea, incerc sa trec de tot ceea ce este in jurul meu zi de zi, dar imaginile acelea se strecoara viclene pe sub gene. Cum reusesc asta nu am stiut niciodata. Le simt in crestetul capului, le simt cum imi coboara usor pe frunte, iar de pe arcada se impiedica mereu si imi cad pe buze. Le rostesc. Le rostesc. Le rostesc. Le rostesc in speranta ca se vor consuma dar incep sa urce pe obraji. pe nas si se agata de gene. Genele incerc sa le tin mereu cat mai ude, poate poate aluneca si se prapadesc, dar nu se intampla niciodata asta, se strecoara miseleste pe sub pleoape si incep sa ma chinuie. O durere dulce ce ma tine prizoniera lor. A gandurilor. Prizoniera ei. A imaginatiei.

Care e diferenta dintre nebunia unui om disperat si curajul unui nebun?

In fiecare colt al celulei am scris cate un nume. Persoane dragi pe care le doresc alaturi de mine, oameni frumosi pe care ii vreau in viata mea. Un singur colt l-am lasat golas si asta pentru ca nu stiu diferenta dintre nebunia unui om disperat si curajul unui om nebun.

Somewhere else


Pick a time and a place and I’ll meet you there. Another life, perhaps, another Universe, maybe. It’ll be just the two of us there, no time, no life, no death. No other scent, but the perfume of your eyes staring at me, no other taste, but the sweet, oh, the sweet taste of your mouth meeting mine. My mind will be full of nothing else but yours being full of me.

Pick a time and a place and I’ll meet you there.

23. februarie. 2017


Pretindem ca suntem fiinte superioare, rationale, inteligente, dar suntem usor condusi de instinct, de inima si de pasiune. Adoram jocurile si ducem o lupta continua intre ceea ce vrem si ceea ce trebuie de fapt. Tanjim dupa atingeri care nu ne sunt adresate, tanjim dupa ochi ce ar trebui uitati dupa prima vedere. Visam si ardem dupa saruturi pe care buzele noastre nu ar trebui sa le guste niciodata.

Spune-mi, spune-mi ca nu gandul este cel mai puternic dusman al tau. Spune-mi ca nu imaginatia te distruge. Spune-mi ca nu ti-ai dorit niciodata sa gresesti si nu o sa te cred.
Suntem animale pe doua picioare conduse de instinct.

Mit


Suflet boem am fost si sunt. Am stat nopti intregi scriind, incercand sa uit de sine, incercand sa te aduc langa mine. Am adormit cu vocea ta in urechi, auzind cuvinte adresate unui eu incert. Te-am visat, eram impreuna. Nimeni nu stia de tine sau de noi. Mi-ai atins parul si mi-ai spus ca nimeni nu o sa o mai faca la fel ca tine. Ai avut dreptate, dar lumina zilei mi-a fost dusman in dimineata asta. Mi te-a rupt de langa mine fara sa puna vreo intrebare, fara sa stea pe ganduri. Te-am visat si m-am trezit cu parfumul tau impanzindu-mi camera. Ai fost acolo. Stiu ca ai fost.

Te priveam si aveam senzatia ca te stiu de o viata.

Te priveam si iti auzeam zambetul din priviri.

Te priveam si ma intorceam acasa.

Suflet boem


Am nevoie de poezie in viata mea. Am nevoie de ea in fiecare secunda, asa cum un peste intreg la minte are nevoie de apa. Am cautat-o cu disperare si teroare in carti, caiete si foi aruncate si gasite mai tarziu pe sub dulapuri.

Am facut toate astea pana am realizat ca ea ma asteapta in ochii tai, in culoarea lor pe care o redescopar de fiecare data cand ma privesti, o gasesc in vocea copiilor ce alearga in jurul meu, un gigant fioros in lumea lor inocenta, gasesc poezia in zambetele alea abia zarite ce iau nastere in priviri si mai apoi aluneca pe buze. Poezie imi scrijeleste copilaria in minte atunci cand imi face cu mana dintr-un trecut dulce.

Viseaza-ma


Te rog, lasa-ma sa te ating, macar in vis; strange-ma de mana, te rog, si trage-ma langa tine, macar in vis. Gandeste-te la mine, inchide ochii si alinta-ma, spune-mi la ureche tot ce nu ai avut curaj sa imi spui pana acum, incet, soptit, lasa-mi doar inima sa te auda, las-o doar pe ea sa stie de noi. Inchide ochii si opreste timpul in loc, stiu ca poti, stiu ca ai mai facut-o; lasa secunda aceea sa imbratiseze eternitatea.

Inchide ochii si strange-ma de mana, macar in vis.

Pentru moment.

Teorie (?)

Teorie (?)

Vorbesc despre oameni ca si cum as avea cel putin cunostine in domeniu, dar nu e asa. Oamenii sunt imprevizibili, oamenii sunt intr-o continua miscare si transformare si schimbare. Eu sunt centrul propriului Univers; ma astept sa se intample ceea ce imi doresc, ma astept sa atrag ceea ce gandesc, dar uit deseori un lucru: Universul meu nu este singurul, exista cate unul diferit in jurul fiecarui suflet de care ma lovesc.

Lucrurile devin insa interesante atunci cand multitudinea de galaxii a doi oameni incep sa se ciocneasca. La inceput totul este confuz: Ce este al meu? Ce s-a rupt din tine? Ce a mai ramas din mine? Dar dupa cativa ani lumina realizezi ca ati reusit sa creati o lume noua, o lume mult mai frumoasa decat cele doua din care a luat nastere, un teritoriu comun in care aveti voie sa va jucati de-a zeii, conturadu-va singuri destiul de acolo inainte.

 

Oameni dragi


Sunt o norocoasa. Asta pentru ca ma simt acasa in atat de multe locuri incat nici macar nu indraznesc sa le numar.

M-am simtit acasa in acea dimineata cand am deschis ochii, inconjurata fiind de intuneric si caldura, acasa m-am simtit in masina lui, cu drumul lung in fata; m-am simtit acasa odata ajunsa in parcare, atunci cand i-am vazut pe la ferestre; m-am simtit acasa cand l-am imbratisat pe pitic, cand ne-am privit in oglinda, cand i-am luat pe toti, pe rand, la pupacit, cand dansam, cand radeam.

Eram impreuna si abia atunci am realizat cat de tare mi-au lipsit oamenii aceia dragi, atunci cand am realizat cu cata energie au reusit sa ma incarce.

Sunt o norocoasa pentru ca dau de oameni tot mai frumosi, invat tot mai multe de la ei, le dau tot mai mult din mine.

Abia dupa asta


-Imi placi.

-De ce?

Eu, personal, nu vreau sa fiu placuta doar pentru ceea ce ochiul vede pentru prima data. Vreau sa existe o rezonanta intre mine si cei din viata mea. Vreau sa existe o tampenie pe care ai auzit-o, fara sa vrei, de la mine si care te-a facut sa razi. Vreau sa fiu placuta pentru o carte pe care o preferam, pentru chestia ciudata pe care o fac  cu ochiul, pentru buza de sus care o ia usor razna atunci cand rad cu pofta, pentru creioanele din par, pentru lipsa mea totala de echilibru pe locurile drepte sau pentru aspectul de oita pe care parul meu il adopta cand intra in contact cu vreo picatura de ploaie.

Fara superficialitate. Daca ai avut curiozitatea de a-mi auzi timbrul vocal, spune-mi lucruri despre tine. Lucruri despre care nu te-ai gandi sa vorbesti cu o persoana pe care abia ai intalnit-o.

Spune-mi care este gustul copilariei tale, care este mirosul tau preferat, spune-mi cand ai vazut ultima data un magar, cand ai baut ultima data lapte.

Abia dupa o discutie de genul acesta da-ti voie sa-mi spui daca ma mai placi sau nu.

 

Ale mele cuvinte


A se citi usor, rar, cu voce soptita.

Buna.

Numele meu este Daniela, iar tu dai viata tuturor gandurilor mele. Iti multumesc pentru asta.

Am spus de multe ori ca am senzatia ca ale mele cuvinte, credinte si temeri devin reale doar in momentul in care le rostesc cu voce tare. De asta evit sa le dau viata gandurilor mele, pentru ca mintea mi-o ia razna uneori. Isi face de cap.

Dar totusi, nu as rezista sub povara lor, nu m-as descurca singura cu ele; de asta prefer sa le scriu si sa le afisez aici. Iar tu vii, citesti si te faci responsabil de destinul cuvintelor mele.

Asa ca sa nu indraznesti sa le neglijezi, sa uiti de ele sau sa nu le iei in serios. Sunt ale tale acum, ai grija de ele.

The Thor

The Thor

 

Am o broască țestoasă, iar ea m-a învățat câteva lecții destul de importante.

Broasca mea se numește Thor. Nu are el nici cine știe ce mușchi și nici ochii albăstrui, dar are o personalitate destul de puternică… Pe atât de puternică pe cât poate fi personalitatea unei broaște țestoase. Thorel al meu nu pleacă niciodată capul si, mai important de atât, e mereu curios. În fiecare zi, aparent, el descoperă carte ceva nou. Habar nu am ce, dar el e mereu foarte ocupat lovindu-se de vreun colt sau de vreun covor.

Seara, înainte de culcare, este ora noastră de joaca. Iar dacă se întâmplă să uit sau să încerc să chiulesc, Thorel se asigura că nu o să dorm toată noaptea.”Știe” ca e dreptul lui si si-l cere cu vârf și îndesat.

Thorel e „pata de viață” de pe noptieră mea.

Thorel is family.

Evoluam.


Nimic nu se schimba, dar de fiecare data cand ma uit inapoi nu imi vine sa cred ceea ce vad. Sunt alta. Iau cate putin din toti cei care apar si dispar din viata mea. Sunt facuta din atingeri, mangaieri, priviri si iluzii. Scriu printre randuri numele lui din nou si din nou. Va vad privirile, le simt reactiile, anticipez zambete si citesc dorinte.

Lucrurile pe care le stiu doar eu, secretele mele, ma fac mai puternica; simplul fapt ca ceilalti nu stiu mereu de ce zambesc ma urca undeva deasupra flutuilor. Vad de acolo fiecare pas.

Roar.


Trebuie sa fiu mai atenta cu ceea ce imi doresc pentru ca, aparent, sunt un magnet pentru forma materiala a gandurilor mele. Nu ma pot plange, sunt sigura ca sunt o groaza de oameni care si-ar dori sa „pateasca” acelasi lucru, doar ca, la cat sunt eu de „zurlie”, nu e asta mereu cea mai buna varianta.

Sunt recunoscatoare pentru asta, dar eu, fiinta impulsiva, leoaica, iubitoare de joc, nu reusesc mereu sa iau in calcul ce se va intampla dupa ce imi vad dorinta implinita, dar reusesc mereu sa ii fac fata.

Incerc sa fiu mai buna decat azi in fiecare zi de maine.