Imi e frig. Inchid ochii si suprim tot ce am de zis si zic tot ce nu mai pot sa inghit. Si dau si nu mai iau si cant si strig si…imi e frig.
De-o luna incoace imi tot spun ca o sa distrug ceea ce nu imi da voie sa spun ce vreau sa spun si sa scriu ce simt si-aud. Sunt impiedicata, ametita si-amortita; mainile, picioarele nu le mai simt, parul imi ingheata si o ceata mi se culca pe pupila dreapta si nu mai vad si nu mai simt si scriu fara sa stiu ce zic si aberez si vreau sa incetez, dar ceata se-ndeseste si in fata mi se deschid zeci si zeci de ferestre. La una sunt eu, la alta e el, la cea de-a treia nu mai vad si trag de mine si alerg si cad si ma ridic si ma dezmierd, ma iau in brate, ma sarut, ma mangai si…la cea de-a zecea fereastra e un mut. Da din maini, de par se trage, cheleste in fata mea, incercand sa ma avertizeze de ceea ce se va intampla. Arunc cu-o floare catre el, fereastra toata e bucati. Pe talpile-mi inghetatae, mii de cioburi se aseaza, parul imi e plin de flori de gheata; e o vaza.
Turturi reci si goi si umezi din gura-mi cad, la picioare, cuvinte ce nu au mai avut rabdare sa se faca din nou cald. Sunt toate la pamant acum, sunt rupte si sunt fragmentate, le vezi, le-aduni, le-nlocuiesti. Cuvinte combinate anapoda doar pentru a vedea ceea ce iti doresti.