Abandon

Mi-am scris rugaciunile pe o hartie si i-am dat foc. Am stins-o cu lacrimi si am privit cum se ridica la cer fiecare cuvant, odata cu sufletul meu. Nu a mai ramas nimic. Nimic in afara de cenusa unor rugaminti si rugina unui suflet uzat.

Neintelegere urbana

Ma visez in alb. Te visez in negru. Ne visez doar in culori. M-am trezit cu soarele in privire, dar ploaia rece m-a udat tot drumul. Era intunecat afara. O intunecime luminoasa, parca. Oamenii misunau nepasatori, alergand dintr-o parte in cealalta a orasului, dar spiritele…ele dansau. Se miscau cand lent, leganandu-se odata cu ramurile copacilor, cand frenetic, efervescent, haotic, in tandem cu picaturile de ploaie ce loveau asfaltul. Voiau sa il distruga, dar isi gaseau sfarsitul imediat ce il intalneau. El nu stia adevarul. Niciodata nu l-a cunoscut. A luat ploaia drept imbratisare si talpile ce il prigoneau de atata timp drept sarutari, mangaieri. Asfaltul nu a inteles niciodata ce este fericirea pentru ca nu a intalnit padurea; nu a invatat ce e linistea pentru ca nu a auzit niciodata linistea sufletului. Asfaltul nu a aflat cat de frumos pot vorbi stelele si nici cat de ascultatoare este luna. Dar noi, in schimb…noi ne iubim mai mult decat pasii ce i-a numarat asfaltul.

Interviu cu o alta eu! (6)

-Descrie-te in doua-trei cuvinte.

-Mult prea sensibila.

-Din nou?

-Nu. Inca. Mereu am fost asa. Mereu o sa fiu asa. O sa continui sa tin la persoane mai mult decat ar merita, o sa continui sa-mi duc trairile la un alt nivel. O sa continui sa visez.

-Asta suna a promisiune.

-Blestem, mai bine spus. Pe cat e de frumoasa dragostea vazuta cu ochii astia, pe atat de urat e dorul simtit cu inima asta.

-Esti mai bine.

-Mai bine decat ma asteptam sa fiu.

-Zambetul ti-e sincer, ochii au capturat toate stelele, iar obrajii ti s-au uscat in sfarsit. Era si cazul.