Always my 11:11 wish.

Cutia cu vise

E ascunsa sub pat. Toate secretele mele stau ascunse acolo. Am incercat sa mi le impletesc in par pentru a le avea mereu cu mine, de teama sa nu fie furate, insa fugeau mereu, lasandu-mi parul in bataia violenta a vantului. Am incercat sa-mi ascund secretele dupa stele, insa de fiecare data cand aruncam un secret spre cer, cate o stea cadea. Am incercat, de asemenea, sa le incredintez oamenilor, insa s-a dovedit ca intunericul de sub patul meu e mediul perfect pentru ele.

Visele insa…visele mele au o alta poveste…

Obisnuiam sa le tin agatate de tavan. Le tineam acolo si deschideam zi de zi ferestrele pentru a putea fi admirate. Le aveam pictate pe pereti, pentru a le vedea in fiecare moment…toate acestea pana intr-o zi.

Dimineata, inainte sa dechid ochii, am simtit furtuna de afara. Cu toate acestea, am hotarat sa-mi las visele sa fie admirate de picaturile de ploaie. Insa, imediat ce am deschis geamurile, firicele puternice de lumina mi-au facut visele scrum. Cenusa lor inca este imprastiata pe podea, nu m-a lasat inima sa imi iau ramas bun de la ele.

In acea dimineata am hotarat ca fiecare vis care va inflori, il voi culege, il voi presa si il voi ascunde in cutia aceea de sub pat. Sa fie doar al meu. Nu il voi mai imparti cu nimeni. Pentru ca peste ani, cand o sa deschid din nou ferestrele, sa se vorbeasca doar despre ceea ce se poate vedea prin ele.

29. octombrie. 2014

Serios, Dana? Serios?

E seara! Ai stat toata ziua cu cartea aia in maini si maine ai teste de dat. Invata!

Mda…ma cert degeaba. Catenele si afirmatiile lui Parfene lenevesc pe biroul meu, iar mintea mea refuza, efectiv, sa faca cunostinta cu ele.

E ciudat… .

Ma simt ciudat. Defapt, asta e starea mea generala de cateva zile incoace. O sa treaca.

Nu?

O sa imi revin. Totul o sa revina la normal. Catenele or sa ia locul amintirilor in mintea mea, iar legaturile duble de carbon or sa alunge dorul de noi.

Poate o sa reuseasca Stanescu sa imi potoleasca sufletul. * ” Stim ca unu plus unu fac doi,/ Dar eu si cu tine,/ Nu stim, vai, nu stim cat facem.” * Oh…poate ca nu o sa reuseasca.

Haide Dana: sugestie, expresivitate… .

Ganduri (12)

Blestemati am fost cu pasiunea mistuitoare a unui suflet rebel. Iar ratiunea ce ne-a fost data are lanturi prea slabe pentru a ne tine inima in frau.

27. octombrie. 2014

E toamna? E iarna? Nici noi nu mai stim; insa eu sunt sigura ca in sufletul meu e toamna. Dar nici nu mai stiu ce inseamna asta. Sufletul meu e capricios, la fel ca si vremea de afara; azi e senin, soare si cald, maine e furtuna, ploaie si frig. Nu ma mai inteleg.

Mi-e pofta de ceva.

Mi-e pofta de o excursie la munte. Mi-e pofta de un peisaj autentic de toamna. De o cabana. De lemn. Mi-e pofta de un drum de munte scaldat in frunze crocante si multicolore. De un foc de tabara si muzica buna. Sau ploaie, o carte si ciocolata calda. Alaturi de cineva.

Mi-e pofta sa aud un zambet. Nimic nu se poate compara cu sunetul zambetului unei persoane dragi. Poate cea mai frumoasa simfonie creata vreodata.

Sunt jos, rezemata de peretele cu geam al camerei mele. Afara ploua. Ploua violent, iar tu esti la telefon, incalzindu-mi inima si gadilandu-mi auzul cu un zambet. Da! Cu siguranta imi e pofta de asa ceva.

Dar cred ca e cazul sa imi pun pofta-n cui si sa ma trezesc la realitate.

Poate o sa fie soare maine.

O alta eu (?)

Ma agat de fiecare cuvant care imi da speranta si ma face pentru moment sa ma simt bine. Ma agat de fiecare privire care ma alina si de fiecare amintirie care imi potoleste dorul.

Zambetele mele stau prabusite la poalele peretilor din camera mea. Au cazut odata cu cutremurul din suflet. A fost oribil. Stateam pe pat, cu ochii spre tavan. Am acolo plantate cateva vise. Era intuneric. Pe peretele din fata mea se intrezareau cateva raze ale lunii. Nimic mai mult. Liniste deplina.

Bum. Bum. Bum.

Imi puteam auzi bataile inimii, dar cel mai grav…imi puteam auzi gandurile. „Imi curgi prin vene, dar nu esti destul de aproape.” *Gand care imi vine in minte…neinvitat.*

„Oh nu! Opreste-te! Stim deja cu totii ca esti regina aberatiilor, nu trebuie sa demonstrezi ca poti mai mult de atat.”

„Oh, buna si tie. Imi pare rau ca am sentimente…”

„Sentimente?! Buna gluma. Astea-s vise, tampenii, sperante. Orice dar nu sentimente.”

„Hei, nu te lua de mine. Treci prin acelasi lucru.”

„Da, doar ca eu stiu sa ascund toate astea. Si ghici cui ii e mai bine?”

„Cu siguranta nu celor care tine la tine.”

„Oare asa sa fie?”

Acest alter ego al meu e cel mai bun. Mi-am incuiat sentimentele in camarute ascunse. Autoironia si umorul ma scoate deseori din incurcatura, desi am auzit ca sunt insuportabila in momentele acelea. Asta este, prefer sa fiu ironica decat sa fiu vazuta plangand.

Ganduri (11)

Si vine un moment in care cuvintele devin simple adieri de vant. Adieri care nu mai pot de mult timp sa exprime ceea ce simti. Vine un moment in care sufletul iti este atat de incarcat incat simti nevoia sa urli, sa fugi desculta prin ploaie si sa imbratisezi prima persoana care iti iese in cale, asta pentru ca simti nevoia de a avea pe cineva langa tine, simti nevoia de apropiere si caldura.

La un moment dat ia nastere in sufletul tau o durere atat de dulce incat parca nu ai mai vrea sa dispara, desi stii ca te distruge. Desi zi de zi iti macina tot mai mult sufletul, gazduiesti dorul intr-o camaruta din inima ta. Iar cand inima iti e umpluta de fericire uiti de el. Asta doar pentru ca mai tarziu, cand te astepti mai putin sa apara din nou si sa strice totul.

Ghem de dorinte

Incerc sa creez amintiri. Incerc sa nu ranesc. Incerc sa fac oameni fericiti. Uit de mine. Imi place sa vad zambete pe chipurile din jurul meu, iar asta devine scopul meu.

Sunt un suflet si va port pe fiecare in mine. Nu am nevoie de corp ca sa ma fac auzita. Vreau sa cred asta. Vreau sa cred ca trupurile devin invizibile, iar sufletele devin prioritare cand vine vorba de relatiile interumane. Vreau sa cred ca te-ai indragostit de sufletul meu, ca o sa ramai pentru nebunia mea si ca o sa-ti amintesti de timbrul ciudat al vocii mele.

Vreau sa cred in mult lucruri. Imi face bine. Imi face bine sa stiu ca mai am in ce crede. Imi place sa cred ca ploaia e modul in care Dumnezeu ne imbratiseaza, ca amintirile sunt saruturi ratacite din trecut, saruturi intarziate, ca exista suflet pereche, ca sentimentele sunt amintiri dintr-o alta viata. Dar cel mai mult imi place sa cred ca persoanele care au plecat, se vor reintoarce in viata mea.

Sunt o visatoare.

Ganduri (10)

Ma intreb…oare o sa isi aminteasca cineva de mine? Oare peste ani, fiintele pe care le vad si cu care vorbesc acum, zi de zi, oare o sa se mai intrebe ce fac, unde sunt, cum o mai duc? Oare iubirea de acum o sa mai insemne ceva in viitor?
Vreau sa te uiti la nori si sa te gandesti la mine. Vreau ca in fiecare toamna, cand vezi prima frunza ingalbenita cazand, sa te gandesti la fata ciudata care astepta tot anul sa vina toamna. Vreau ca picatutile de ploaie sa iti aminteasca de personalitatea mea si fiecare rafala rece de vant sa iti readuca in minte atingerea mea.

Ganduri (9)

„To the moon and beyond.”

Si ce se presupune ca ar trebui sa fac cu cuvintele astea? Sa le aiu pur si simplu si sa le arunc intr-un colt al inimii, uitandu-le in intuneric? Sau ar trebui sa le inec, pur si simplu, in lacrimi? Sau in ganduri? Sau in sentimente? Oh nu, stai! Eu sunt acea care se ineaca.

Seara de seara, cand ma asez in pat am senzatia ca stau sub apa. Urechile mi se umplu cu vocea ta, capul incepe sa imi vajaie si abia mai pot deschide ochii.

Ce ar trebui sa fac cu acele cuvinte?